Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din februarie, 2017

Lansarea proiectului Volunteca

Lansarea proiectului Volunteca Imagini din data de 23 februarie 2017, de la lansarea proiectului "Volunteca" la Secția de Carte în Limbi Străine a Bibliotecii Județene "Antim Ivireanul" Vâlcea .
VOLUNTECA se doreşte a fi un stagiu SEV inovativ care să coaguleze și să stabilizeze o serie de activități ale organizației gazdă în sprijinul comunității de tineri și care, în același timp, să ofere oportunități de învățare și dezvoltare personală și profesională valoroase pentru doi voluntari din Spania și Franța, implicați în acest proiect.
Principalele teme ale acestui stagiu vor fi conectate atât cu nevoile organizației gazdă și ale comunității cât și cu cele de învățare și dezvoltare profesională ale participanților la stagiu și se referă la angajabilitatea tinerilor cu oportunități reduse, antreprenoriat și promovarea voluntariatului. Prin acest proiect se derulează și o serie de cursuri de limbi străine în cadrul cărora Secţia de carte în limbi străine are ca parten…

Programul cursurilor de limbi straine

Vă prezentăm programul cursurilor de învăţare a limbilor străine ce sevor desfăşura la Secţia de carte în limbi străine:

Luni       17: 00 – 18: 00    Spaniolă               18: 00 – 19 :00    Italiană Marţi      17: 00 – 18: 00    Franceză               18: 00 – 19 :00    Turcă Miercuri 17 :00 – 18 :00    Spaniolă               18 : 00 – 19 :00    Italiană Joi         17 : 00 – 18 :00    Franceză
        Cursurile sunt derulate prin proiectului Volunteca, în cadrul căruia Secţia de carte în limbi străine are ca partener Asociația Youth on the Move şi sunt predate de voluntari străini.         Voluntarii din Turcia sunt veniţi prin proiectul Key to Move.





Cursuri BBC Shakespeare Speaks de învățare a limbii engleze

          SECŢIA ,,CARTE ÎN LIMBI STRĂINE” 
 VA FI ÎNCHISĂ ÎN    PERIOADA 13 - 16 FEBRUARIE 2017

      Bibliotecarii secției se deplasează

       în Norvegia în cadrul proiectului

 european Turn on Literature 

            PROGRAMUL NORMAL VA FI   RELUAT 
ÎNCEPÂND CU DATA DE
17 FEBRUARIE 2017


      VĂ MULŢUMIM PENTRU ÎNŢELEGERE !

România văzută de sus (imagini fabuloase din Dobrogea)

O filmare cu dronă ne prezintă imagini fabuloase din Dobrogea, prilej de a descoperi unele locuri mai puțin cunoscute din țara noastră. Astăzi vizităm Cetatea Enisala (redăm în continuare câteva date despre această fortăreață medievală).


FILMARE
FlightPro - Dobrogea from FlightPro on Vimeo.
Cetatea Enisala A fost ridicata de puterea imperiala bizantina si de cea comerciala genoveza la sfarsitul secolului al XIII-lea si la inceputul secolului al XIV-lea si ulterior inclusa in sistemul defensiv al Tarii Romanesti, iar mai apoi fiind transformata in garnizoana a Imperiului Otoman. Abandonata de catre turci, cetatea s-a ruinat in urmatoarele veacuri, dar este singura cetate medievala care a supravietuit confruntarilor armate ruso-turce desfasurate pe teritoriul Dobrogei. Partial reconstruita si avand un cochet drum de acces ce duce calatorul pana la poarta de intrare, Enisala, singura cetate medievala din Dobrogea, este pregatita sa isi redobandeasca, de aceasta data in pace, gloria de odinioa…

Cursuri gratuite de limbi străine - spaniolă, franceză, italiană

Secția de carte în limbi străineorganizează cursuri de limbi străine (spaniolă, franceză, italiană) începând cu 27 februarie 2017. Cursurile sunt derulate prin proiectului Volunteca, în cadrul căruia Secția de carte în limbi străine are ca partener Asociația Youth on the Move. Cursurile  sunt gratuite,se adresează începătorilor şi sunt predate de voluntari străini. Vă rugăm să va înscrieţi la următoarele adrese, unde puteţi obţine informaţii suplimentare:

 Email              secțiadelimbistrăine@gmail.com              Telefon    0250/739221; 0350/401794interior 116             Facebook         https://www.facebook.com/limbi.straine.96
sau direct la Secția de carte în limbi străine. Adresă:Biblioteca Judeţeană ,,Antim Ivireanul" Râmnicu Vâlcea, Str. Carol I, nr. 26, Râmnicu Vâlcea.