Până în 1970, Eminescu era deja tradus în peste 35 de limbi, de peste 200 de traducători . Poemele sale pot fi citite acum în peste 60 de limbi, de la engleză, maghiară sau chineză la urdu.
Printre cei care
s-au preocupat de traducerea şi popularizarea operei eminesciene se numără şi Andrei Bantas, Annie Bentoiu, Dimitrie Cuclin,
Petre Grimm, Roy McGregor-Hastie, Leon Levitki, Sylvia
Pankhurst, Corneliu M. Popescu, Brenda Walker, Radomir Andric, Ge
Baoquan sau Dieter Fuhrmann.
În limba lui
Shakespeare - cea care ar garanta vizibilitate - a fost tradus prima dată în
1930, de Sylvia Pankhurst, la Editura Kegan Paul. Volumul cu zece poeme era
insoţit de o scrisoare a lui George Bernard Shaw şi o
introducere de Nicolae Iorga.
În 1978, un
manuscris cu 69 de poeme traduse în engleza de adolescentul Corneliu M. Popescu
aparea la Editura Eminescu. Cu un an înainte, in 1977, genialul traducător
murise în Bucuresti la cutremur, la doar 19 ani. Nici o altă variantă n-a
egalat până acum surprinzatoarele traduceri ale lui Corneliu M. Popescu,
superioare oricăror încercari ale specialiştilor. În 1983, The Poetry Society
din Marea Britanie a instituit chiar Premiul european de traducere de poezie, în
memoria sa.
Înzestrat cu un talent ieşit din comun, Corneliu M. Popescu a reuşit să redea melodicitatea versurilor eminesciene, păstrând în engleza cuvinte ca "doină", "cobză", "candelă", "toacă". Dacă până atunci "Luceafarul" era talmacit "The Evening-Star", el i-a găsit echivalentul în "Lucifer".
În ungureste, a
fost tradus încă din timpul vieţii, in 1885, dar în
portugheza, spre exemplu, nu exista până de curând decat o singură ediţie,
"Mihail Eminescu: Poesias" (1950), în traducerea lui Victor Buescu,
care a preferat versul alb rimei eminesciene. Abia în 2004, Dan Caragea a
publicat o versiune a "Luceafarului", iar un an mai târziu a apărut
"Revedere", în traducerea Doinei Zugravescu.
Mite Kremnitz,
scriitoare şi traducătoare, împreună cu Regina Maria, traduce în limba germană 21 din poeziile lui Mihai
Eminescu, în antologia ,,Rumanische Dichtungen”, editată la Leipzig în anul
1881. Printre poeziile traduse se pot enumera: Scrisoarea III, Crăiasa din
poveşti, Scrisoarea IV, Strigoii, Lacul, Freamăt de codru, Singurătate,
Melancolie, Revedere, Dorinţa, Ce te legeni codrule şi altele.
Secţia de carte
în limbi străine a organizat o expoziţie de traduceri ale operei eminesciene în
mai multe limbi străine începând cu limba engleză si terminând cu limba indiană.
este o rușine națională că în librăriile din România nu se găsesc traduceri ale lui M.Eminescu precum și la alți poeți români. Nici nu am cuvinte să îmi exprim indignarea.; sunt atâtea de comentat pe această temă încât gândul mă duce numai la declasarea oricărui act cultural privind moștenirea noastră sfântă precum și a strădanilor iluștrilor contemporani. Crudă soartă! Să îți înmormântezi cu bună știință patrimoniul cultural, pe care culmea(!) îl mai dai și să îl păstorească ungurii de la UDMR, cei care susțin că limba română este o limbă străină! Vai nouă!Asta ne trebuie?!
RăspundețiȘtergereÎn anul 1992 am tradus poemul în limba mea, tătara crimeeană; textul a apărut în presa noastră KARADENIZ. Au urmat multe reeditări, cartea mea Lirica românână în tătară din anul 2012 cuprinde și Scrisorile,Glossă, Ce-ți doresc eu...ș.a.Ianuarie 2015 a avut o triplă apariție în Turcia...Cred că este cazul unei revizuiri și reeditări a traducerilor eminesciene.Güner Akmolla, membră a UNIUNII SCR.TĂTARI DIN CRIMEEA, MEMBRĂ A USR,FIL. DOBROGEA,
RăspundețiȘtergere