Considerat de mulţi ca fiind cel mai important prozator al tuturor timpurilor, Ernest Hemingway şi-a trăit soarta exploziv, lăsând în urmă un stil de scriitură inconfundabil Există multe moduri în care poţi scrie despre ceva. Tristeţea, de pildă. Ai putea aborda un stil complex, cu o înlănţuire de fraze, o explozie de detalii, din care cititorul să-şi poată crea imaginea pe care tu, ca şi prozator, încerci să o descrii. Sau o poţi face aşa: „Acum, fără să mai stea să se gândească, o să se ducă acasă, în camera sa. O să stea întins în pat şi când o să se facă dimineaţă o s-adoarmă, în sfârşit. Până la urmă, îşi spuse, probabil că-i vorba doar de insomnie. Trebuie să fie mulţi care să sufere de aşa ceva“. Acesta este finalul uneia dintre cele mai frumoase proze scurte, gândită, redactată şi închegată vreodată de mintea umană. La câteva luni de la apariţie, marele James Joyce, omul jocurilor de cuvinte, al barierelor interpretative