Treceți la conținutul principal

Aniversări culturale internaţionale - iulie

Franz Kafka  (n. 3 iulie 1883, Praga – d. 3 iunie 1924, Viena) scriitor de limbă germană, evreu originar din Praga. Reprezentant remarcabil al prozei moderne, a exercitat o influenţă covârşitoare asupra literaturii postbelice. Cu mesaje adesea codificate în parabole ce pot genera multiple interpretări, operele sale se caracterizează printr-o viziune halucinantă, grotescă, tragicomică asupra realităţii, caracteristică expresionismului şi suprarealismului. Printre cele mai importante creaţii kafkiene se numără romanele Procesul, Castelul şi America, nuvela Metamorfoza sau povestirile Verdictul, Colonia penitenciară, Un artist al foamei, Un medic de ţară şi Marele zid chinezesc.



Nathaniel Hawthorne (n. 4 iulie 1804 - d. 19 mai 1864) romancier şi nuvelist american. Multe dintre scrierile lui Hawthorne au ca ţintă Noua Anglie, multe opere cuprinzând alegorii morale de inspiraţie puritană. Lucrările sale de ficţiune sunt considerate ca făcând parte din mişcarea romantică, mai precis, din Romantismul Sobru. Temele sale au adeseori în centru răul înnăscut şi păcatul umanităţii, iar operele lui transmit adeseori mesaje moralizatoare şi au complexitate psihologică.
Jean de La Fontaine (n. 8 iulie 1621, Château-Thierry, Franţa – d. 13 aprilie 1695, Paris)  poet, dramaturg şi prozator francez. A rămas cunoscut în istoria literaturii îndeosebi pentru fabulele sale.Jean de La Fontaine a fost membru al Academiei Franceze.


Marcel Proust ( 10 iulie 1871 – 18 noiembrie 1922)  romancier, eseist şi critic francez, cunoscut mai ales datorită romanului În căutarea timpului pierdut (în limba franceză À la recherche du temps perdu), operă monumentală de ficţiune a secolului XX, publicată de Gallimard în şapte volume, redactate vreme de mai bine de 14 ani.



Pablo Neruda (n. 12 iulie 1904 – d. 23 septembrie 1973), poet şi om politic chilian, consul în Spania, Japonia, China; ambasador la Paris, premiul "Cununa de aur" a Reuniunii Internaţionale a Poeţilor din oraşul iugoslav Strunga; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1971.






Ernest Hemingway (n. 21 iulie 1899, Oak Park, Illinois, SUA – d. 2 iulie 1961, Ketchum, Idaho, SUA) a fost un romancier, nuvelist, prozator, reporter de război, laureat al Premiului Pulitzer în 1953, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1954, unul dintre cei mai cunoscuţi scriitori americani din întreaga lume.Opera sa are ca sursă o experienţă de viaţă profundă şi originală şi relatează, conform concepţiei scriitorului, "lucrurile cele mai simple în modul cel mai simplu", într-o proză energică, aspră, dură, cu o mare economie a mijloacelor stilistice şi susţinută de un ton colocvial.

   

Alexandre Dumas- cunoscut şi ca (Alexandre Dumas père) Alexandre Dumas tatăl, (n. 24 iulie 1802, Villers-Cotterêts, Aisne - d. 5 decembrie 1870, Puys, Seine-Maritime)  autor de romane istorice de aventuri, prin care a devenit cel mai popular scriitor francez din lume.


   

George Bernard Shaw (n. 26 iulie 1856, Dublin – d. 2 noiembrie 1950, Ayot Saint Lawrence)  scriitor irlandez, laureat al premiului Nobel pentru literatură în 1925, considerat de unii critici ca unul din cei mai importanţi dramaturgi de limbă engleză de la William Shakespeare. Shaw s-a făcut cunoscut atât ca autor de piese de teatru, cât şi în calitate de critic de artă şi publicist politic.


 

Aldous Huxley (n. 26 iulie 1894 – d. 22 noiembrie 1963) a fost un scriitor britanic care a emigrat în Statele Unite. A fost un membru al faimoasei familii Huxley care a dat un mare număr de minţi ştiinţifice briliante.Este cunoscut pentru romanele, pentru eseurile, povestirile, literatura de călătorie, scenariile sale de film. Dacă la începutul vieţii a fost un umanist, a devenit la finalul ei interesat de subiecte spiritualiste, cum ar fi parapsihologia şi filozofia mistică.
Emily Bronte (n. 30 iulie 1818 - d. 19 decembrie 1848) romancieră şi poetă engleză, renumită pentru romanul său Wuthering Heights - clasica literaturii Engleze. Emily a fost a doua din cele trei surori Brontë: Charlotte şi Anne. Ea a publicat sub pseudonimul andogin - Ellis Bell.


  

Giorgio Vasari (n. 30 iulie 1511, Arezzo, Italia – d. 27 iunie 1574, Florenţa), pictor, architect şi istoric de artă italian, devenit celebru prin lucrarea: "Vieţile celor mai renumiţi arhitecţi, pictori şi sculptori italiani, de la Cimabue până în timpurile noastre" ("Vite de' più eccellenti architetti, pittori et scultori italiani, da Cimabue insino a' tempi nostri", 1550 şi 1568).

J.K. Rowling ( n. 31 iulie 1965, Yate, Gloucestershire, Anglia)  autoare britanică, cunoscută mai ales pentru scrierea romanelor de fantezie Harry Potter. Ideea i-a venit într-o călătorie cu trenul de la Manchester la Londra în 1990. Cărţile din seria Harry Potter au atras atenţia întregii lumi, câştigând mai multe premii şi vânzându-se în mai mult de 400 de milioane de exemplare. Aceste cărţi au fost ecranizate în opt filme, la care Rowling a aprobat scenariile, iar în penultimul film a deţinut controlul creativităţii.



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Brazilia

 Multe tradiții braziliene de Crăciun provin din Portugalia (Brazilia a fost timp de mulți ani sub dominație portugheză). Scena nașterii domnului, cunoscută sub numele de Presepio , este foarte populară și este prezentă în biserici și  în case pe tot parcursul lunii  decembrie. Colindele de Crăciun precum Os Pastores (Păstorii) , la fel ca piesele din Mexic, sunt de asemenea foarte populare. În versiunile braziliene ale piesei, există, în mod tradițional, o ciobăniță și o femeie care încearcă să fure copilul Isus! Cei mai mulți oameni, în special catolicii, merg la o slujbă  la miezul nopții Missa do Gallo ,care se termină, în mod normal, aproximativ la ora unu noaptea. Missa do Gallo este urmată, adesea, de focuri de artificii. În Brazilia, Moș Crăciun se numește Noel Papai & Bom Velhinho (Good Old Man). Multe obiceiuri de Crăciun sunt similare cu cele din SUA sau Marea Britanie, chiar dacă este vară și foarte cald in timpul  Crăciunulu...

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Finlanda

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun în lume – Finlanda        Crăciunul este în Finlanda cea mai mare sărbătoare a anului.     Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângă decoraţiunile obişnuite, se mai agaţă în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânări. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de păsări. E semn de recolte bogate şi unii ţărani finlandezi nici nu se aşează la masa de Crăciun până când nu sunt siguri că păsările au mâncat.      După¬amiaza, finlandezii se duc la saună şi apoi întreaga familie se adună în jurul mesei şi aşteaptă vizita lui Moş Crăciun. Cina festivă este compusă, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garnitură de cartofi natur, friptură de porc, de pui, legume fierte, prăjituri şi fructe. După masă, toată lumea merge la mormintele rudelor.        Potrivi...

Cursuri gratuite de limbi străine pentru adulți

  Secția de   „ Carte în limbi străine ”  a Bibliotecii Județene  „ Antim Ivireanul ”  Vâlcea  în parteneriat cu  Asociația   „ Integrăm, Dezvoltăm și Evoluăm ”  (AIDE) și  Asociația  „ Focus On Youth ”     organizează cursuri gratuite de limbi străine pentru adulți :    Turcă, Franceză, Spaniolă și Arabă                Cursurile  vor reîncepe din 25 martie 2024, după următorul program : Limba Turcă - Luni  17-18                Trainer : Muhammet Mustafa Yașar      Rifat Akgul Limba Spaniolă  - Luni 18-19  Trainer : Laura Milan Valera Limba Arabă - Marți  17- 18 Trainer Ayman  Elmlegy Limba Franceză - Marți  18-19 Trainer : Laetitia Raawan Cursurile sunt gratuite și se adresează începătorilor. Cursurile sunt susținute de voluntarii străini ESC (European Solidarit...