Revista Luceafărul nr. 15-16, 1-16 august 1910, este rezervată aproape în întregime unui reportaj despre Valea Oltului, scris de Teodor Romul Popescu. Redăm în întregime acest text, pentru frumusețea descrierii dar și pentru numeroasele fotografii inedite publicate cu acest prilej. Astăzi a patra parte în care ajungem la Râmnicu Vâlcea trecănd prin Călimănești. Defileul Cozia Cine a fost vreodată pe şirul de stânci înalte, pe care se află biserica Văraticu şi satul cu acelaş nume, nu va uită curând rninunata privelişte ce se vede de acolo. Cerul îşi preumblă încet cetele de nori, ce Iîcunună ca o aureolă de argint creştetele stâncilor uriaşe, dintre cari muntele Foarfeca îşi înalţă mai sus piscurile pleşuve. La apus se deschide, largă, valea Lotrului, prin care şerpueşte Lotrul zburdalnic, iarjos, intre pri-poarele munţilor Cozia, fierb valurile Oltului, se sbat în spume şi în clocote de mânie, ca să scape de strâmtoarea în care au ajuns. Def...