Revista Luceafărul
nr. 15-16, 1-16 august 1910, este rezervată aproape în întregime unui reportaj
despre Valea Oltului, scris de Teodor Romul Popescu. Redăm în întregime acest
text, pentru frumusețea descrierii dar și pentru numeroasele fotografii inedite
publicate cu acest prilej. Astăzi a treia parte.
Țipătul sirenei dela locomotivă,
vagoanele curate ale trenului şi ittleala acestuia ne fac să simțim că suntem În
Tara-Românească. Mai demult şesul bogat dealungul Oltului, prin care trecem,
aparțineă contelui Colardus dela Lauterburg (1233).
Acum tărmul Oltului e populat cu comune
romăneşti, în cari zărim fețe de țărani senine şi împăcate cu soartea vietii
lor. in dosul acestor comune se află insula de stânci, Robeşti, care spintecă
Oltul in două. Nemijlocit lăngă insulă, spre miazăzi, se înaltă a doua stăncă,
Ostrovul de piatră, unde Oltul se sbate în o văltoare puternică. Pe urmă trecem
pe lăngă biserica din Sărăcineşti, cu coperiş roşu, care cănd e senin se vede
şi de pe vărful Negoiului. În partea stănga a Oltului rămăne Racovița. Castrul
Romanilor şi ruinele unui turn ne dau a întelege insemnătatea strategică a
acestui loc, din fața pasului Perişan. Aceste sunt cele dintăiu întărituri pe
cari le întălnim pe tărmul stăng al Oltului.
Toate celelalte pănă la „Cununa sunt
aşezate pe tărmul drept. După ce trecem pe lăngă sărăcăciosul sat Ciucileşti,
ajungem la statia Cornet, în fața căreia se vede comuna Copăceni, dela care,
spre miazăzi, e un perete de stâncă prăpăstios, numit „Piatra Copăceni".
În această stâncă, cu poalele îmbrăcate în
tufişuri, se află o peşteră, care probabil a fost prefăcută de arbitectii
romani în camere de locuit pentru Impăratul. Copăcenii au fost deci o statiune însemnată
pentru Romani.
Mergănd cu trenul mai departe ajungem la
al doilea tunel, o spărtură sub mănăstirea Cornet, care eră un adăpost sigur
pentru locuitori. Coborişurile prăpăstioase dinspre răsărit, şi zidurile ce o încunjură
fac din ea o adevărată cetate. Interiorul bisericii e bogat zugrăvit.
Următoarea inscripție ne spune şi de cine a fost durată: „zidită de Manescu Bojescu
velvornic şi sotia sa Maria, în zilele luminatului Domn loan Radu Leon Voevodu,
luna August, în 29 din 1666".
Ceva mai departe, dealungul drumului vedem nişte slănci colturoase, cari par a fi
aruncate acolo de nişte mâni uriaşe. Deodată
munții se despart, deschizăndu-se o privelişte încăntătoare în valea Bătaşului.
Aici vedem alte instalații pentru industria lemnului. 0 specială amintire
merită podul, aşezat pe stălpi puternici de piatră. Trecănd prin sat, pe Iângă
bisericuță, avern o privelişte minunată in căldarea Călineşti, formată de
zghiaburi in formă de dolomiți. La marginea satului se află stânca Albioara,
care cade aproape perpendicular deasupra Oltului.
În stăncă e tăiat al treilea tunel, iar
deasupra tunelului duce drumul de tară. Mai departe intălnim „Piatra lui
Tălmaciug”, o stâncă pribeagă la marginea drumului, în dreapta. În stănga,
apele Oltului bat într-un tărm de stâncă, care se vără adănc matca Oltului.
Acest loc e un punct primejdios pentru
plutaşi. Mai la vale, unde Oltul ajunge la podul Proieni, cursul apei e iarăş
lat şi liniştit. Podul e zidit in formă de curbă. Alb ca zăpada se potriveşte
de minune in regiunea pitorească a muntilor. ln curănd ajungem la statitmea
Lotru, aşezată pe țărmul stăng al Oltului.
Dela stațiunea Lotru se poale face o minunată
excursiune pe valea Lotrului până la Brezoiu. În dosul gării peste podul alb,
aşezat pe stălpi, drumul pe tărmul drept al Oltului duce la Golotreni. În
stănga vedem tnuchea ascuțită a masivului Cozia, iar la dreapta impunătoarea
stăncă Foarfeca. Împreună cu muchea Văraticu a muntelui Cozia formează o poartă
de stănci cari sugrumă valurile Oltului. Locul unde se întălneşte Foarfeca cu
pripoarele de stânci şi muchea Văratecul a muntelui Cozia se numeşte Gura
Lotrului. Acest nume îl poartă întreaga vale dela vărsarea Lotrului în Olt.
Apele repezi ale Lotrului, cari adeseori
se umflă în puhoaie de mânie, sfărămănd tot ce le stă in cale, vin dela Parăng
şi trec pe lăngă Foarfeca şi Golotreni, unde, se zice, că pănă la 1250 ar fi
fost castelul Lauterburg. Probabil că a fost al doilea Lauterburg. Cel dintăiu,
pe Lotrioara in Transilvania, e adeverit istoriceşte.
În
mijlocul unei văi romantice se zăreşte Brezoiul. E unul dintre satele cele mai
frumos situate, care e aşa de potrivit pentru odihna oamenilor obosiți de
babilonia oraşelor.
Pe tărmul Lotrului işi odihnesc
trunchiurile o multime de brazi măndri. Două societăti de exploatare
(„Societatea anonimă romănă pentru exploatarea păduriiu stăpânită de Grodl şi
„Societatea Oltului) despoaie podoaba munților de cetinile umbroase pentru a se
îmbogăți cine ştie cine....
Mai în fundul văii
se află vile şi un hotel, clădit la poalele munților. Priveliştea e admirabilă.
Departe se vede Parăngul, iar în apropiere trei stănci prăpăstioase, rotunde la
vărf cu nişte turle uriaşe, numite după cei trei sfinți - vărfurile Mihail,
Gavril şi Vasile.
Comentarii
Trimiteți un comentariu