Treceți la conținutul principal

Aniversări culturale internaţionale - septembrie 2014


François-René de Chateaubriand   (n. 4 septembrie 1768 - d. 4 iulie 1848)  scriitor francez, politician și diplomat. Este considerat fondatorul romantismului în literatura franceză. Principala sa lucrare este "Geniul creștinismului sau Frumusețea religiei creștine" (1802), publicată ulterior în numeroase ediții. A fost ales membru al Academiei Franceze în 1811. 

Agatha Christie (n. 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976),  scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A scris și romane de dragoste sub pseudonimul Mary Westmacott, dar acestea sunt mai puțin cunoscute, nebucurandu-se de acelasi succes la public. Operele sale, în principal cele ce au ca personaje principale pe Hercule Poirot sau Miss Jane Marple, au făcut ca Agatha Christie să fie numită „Regina Crimei”, ea fiind considerată ca unul dintre cei mai importanți și inovativi autori ai genului.
 
D.H. Lawrence  (n. 11 septembrie 1885 - d. 2 martie 1930) Opera sa este puternic influențată de psihanaliza freudiană, care exprimă conflictul dintre instinct și intelect, revolta împotriva supraevaluării spiritualului și reprimării senzualității naturale, ca manifestări puritane, pledând pentru întoarcerea la natură și reintegrarea erosului, întrevăzut ca o forță sacră a vieții, printre valorile esențiale ale umanității.Cele mai importante opere, pe care le puteţi găsi şi la Secţia de carte în limbi străine : Păunul alb ("The White Peacock"), Fii și îndrăgostiți ("Sons and Lovers"), Curcubeul ("The Rainbow"),  Femei îndrăgostite ("Women in Love"),  Șarpele cu pene ("The Plumed Serpent"),  Amantul doamnei Chatterley ("Lady Chatterley's Lover")


   


James Fenimore Cooper (n. 15 septembrie 1789 – d. 14 septembrie 1851) a fost un scriitor american prolific de la începutul secolului 19. Poveștile sale istorice de dragoste despre viața indienilor au creat o formă unică a literaturii americane. El a scris seria de romane Leatherstocking Tales, unde protagonist este Natty Bumppo, iar romanele sunt The Pioneers (1823), The Last of the Mohicans (1826), The Prairie (1827), The Pathfinder (1840) și The Deerslayer (1841).

Marco Polo ( n. 15 septembrie 1254  - d. 8 ianuarie 1324 în Veneția) a fost un comerciant venețian, care s-a făcut cunoscut prin relatările sale despre o călătorie în China.
 


H.G. Wells  (n. 21 septembrie 1866,  - d. 13 august 1946, Londra) scriitor englez celebru pentru cărțile sale de ficțiune precum Mașina timpului, Războiul lumilor, Omul invizibil, Primii oameni pe Lună și Insula Doctorului Moreau. A mai publicat nuvele contemporane, istorie și comentarii sociale. A fost un socialist declarat și un pacifist, operele sale mai târzii devenind tot mai politice și didactice. Atât Wells cât și Jules Verne sunt recunoscuți ca „părinții genului științifico-fantastic”.

 F. Scott Fitzgerald  (24 septembrie 1896 – 21 decembrie 1940) . Este considerat a fi unul din cei mai mari scriitori ai secolului douăzeci.Fitzgerald a făcut parte din așa-zisa "generație pierdută" a americanilor născuți în anii 1890 și maturizați în perioada Primului război mondial. El a scris patru romane, a lăsat al cincilea neterminat  Dincoace de Paradis ("This Side of Paradise"),  Povestiri din epoca jazzului ("Tales of the Jazz Age"),  Cei frumoși și blestemați ("The Beautiful and Damned"),  Marele Gatsby ("The Great Gatsby"), capodopera sa,  Dulce e noaptea ("Tender Is the Night"),  Ultimul magnat ("The Last Tycoon").

William Faulkner  (25 septembrie 1897 – 6 iulie 1962) a fost un prozator american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1949, unul dintre scriitorii reprezentativi ai literaturii americane din secolul XX. Faulkner a personificat îndrăzneala imaginației și forța stilului, amintiri și dureri profund interiorizate, adevărata trudă a experienței Sudului, sânge, pământ și frământări 

T.S. Eliot (n. 26 septembrie 1888 – d. 4 ianuarie 1965)  poet anglo-american, dramaturg și teoretician literar, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură (1948). Prin arta sa remarcabilă, T.S.Eliot a revoluționat întreaga poezie modernă engleză.

Prosper Mérimée (n. 28 septembrie 1803, Paris, Franța - d. 23 septembrie 1870, Cannes) a fost dramaturg, povestitor, istoric, arheolog francez, considerat creatorul nuvelei realiste franceze.
Miguel de Cervantes (n. 29 septembrie 1547  - d. 22 aprilie 1616, Madrid) a fost un romancier, poet și dramaturg spaniol, considerat simbolul literaturii spaniole, cunoscut în primul rând ca autorul romanului „El ingenioso hidalgo don Quijote de la Mancha”, („hidalgo” este un reprezentant al micii nobilimi) pe care mulți critici literari l-au considerat primul roman modern și una din cele mai valoroase opere ale literaturii universale. A fost supranumit „Principele ingeniozității”




Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveștile Dealului Capela

Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri, fiind unul dintre cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.

     Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.



   Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, …

Râmnicul de odinioară - Piața

"Umorul, gluma, ironia, plăcerea de a lua pe alţii în deriziune sînt trăsături recunoscute poporului român. La piaţă, aceste trăsături ies la iveală cu o bucurie crudă, cu o dezlănţuită poftă şi fervoare. Îmi amintesc de piaţa oraşului de odinioară, pe care o străbăteam în lung şi în lat de cîte ori mă trimiteau părinţii după cumpărături. Atracţia ei asupra mea era incontestabilă. În piaţă timpul dispărea, fiind înlocuit cu animaţia, cu forfota necontenită, cu febrilitatea oamenilor. Comportamentul individului e altul în piaţă decît aiurea, pe stradă sau într-o grădină publică.
Piaţă la Râmnicu Vâlcea -Amedeo Preziosi, 29 June 1869
E inutil şi aproape indecent să amintesc de bogăţia şi ieftinătatea pieţii de altădată, ce aparţine parcă unei epoci fabuloase, preistorice. De altminteri, mi-am propus să scriu îndeosebi despre mentalitatea oamenilor de odinioară; aceştia se întîlneau în piaţă nu numai ca să cumpere de-ale mîncării, dar şi să converseze, să facă pronosticuri asupr…

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Brazilia

Multe tradiții braziliene de Crăciun provin din Portugalia (Brazilia a fost timp de mulți ani sub dominație portugheză). Scena nașterii domnului, cunoscută sub numele de Presepio, este foarte populară și este prezentă în biserici și  în case pe tot parcursul lunii  decembrie. Colindele de Crăciun precum Os Pastores (Păstorii), la fel ca piesele din Mexic, sunt de asemenea foarte populare. În versiunile braziliene ale piesei, există, în mod tradițional, o ciobăniță și o femeie care încearcă să fure copilul Isus!

Cei mai mulți oameni, în special catolicii, merg la o slujbă  la miezul nopții Missa do Gallo ,care se termină, în mod normal, aproximativ la ora unu noaptea. Missa do Gallo este urmată, adesea, de focuri de artificii. În Brazilia, Moș Crăciun se numește Noel Papai & Bom Velhinho (Good Old Man). Multe obiceiuri de Crăciun sunt similare cu cele din SUA sau Marea Britanie, chiar dacă este vară și foarte cald in timpul  Crăciunului în Brazilia iar mulți oamenii merg la plajă.



Cel…