Treceți la conținutul principal

William Shakespeare (April 23, 1564 - April 23, 1616)

              William Shakespeare was baptized on April 26, 1564, in Stratford-upon-Avon, England. From roughly 1594 onward he was an important member of the Lord Chamberlain’s Men company of theatrical players. Written records give little indication of the way in which Shakespeare’s professional life molded his artistry. All that can be deduced is that over the course of 20 years, Shakespeare wrote plays that capture the complete range of human emotion and conflict. William Shakespeare's early plays were written in the conventional style of the day, with elaborate metaphors and rhetorical phrases that didn't always align naturally with the story's plot or characters.


          However, Shakespeare was very innovative, adapting the traditional style to his own purposes and creating a freer flow of words. With only small degrees of variation, Shakespeare primarily used a metrical pattern consisting of lines of unrhymed iambic pentameter, or blank verse, to compose his plays. At the same time, there are passages in all the plays that deviate from this and use forms of poetry or simple prose.
         

            Early Works: Histories and Comedies 
 With the exception of Romeo and Juliet, William Shakespeare's first plays were mostly histories written in the early 1590s. Richard II, Henry VI (parts 1, 2 and 3) and Henry V dramatize the destructive results of weak or corrupt rulers, and have been interpreted by drama historians as Shakespeare's way of justifying the origins of the Tudor Dynasty. Shakespeare also wrote several comedies during his early period: the witty romance A Midsummer Night's Dream, the romantic Merchant of Venice, the wit and wordplay of Much Ado About Nothing, the charming As You Like It and Twelfth Night. Other plays, possibly written before 1600, include Titus Andronicus, The Comedy of Errors, The Taming of the Shrew and The Two Gentlemen of Verona.

        Later Works: Tragedies and Tragicomedies 
 It was in William Shakespeare's later period, after 1600, that he wrote the tragedies Hamlet, King Lear, Othello and Macbeth. In these, Shakespeare's characters present vivid impressions of human temperament that are timeless and universal. Possibly the best known of these plays is Hamlet, which explores betrayal, retribution, incest and moral failure. These moral failures often drive the twists and turns of Shakespeare's plots, destroying the hero and those he loves. In William Shakespeare's final period, he wrote several tragicomedies. Among these are Cymbeline, The Winter's Tale and The Tempest. Though graver in tone than the comedies, they are not the dark tragedies of King Lear or Macbeth because they end with reconciliation and forgiveness. 
  

         What seems to be true is that William Shakespeare was a respected man of the dramatic arts who wrote plays and acted in some in the late 16th and early 17th centuries. But his reputation as a dramatic genius wasn't recognized until the 19th century. Beginning with the Romantic period of the early 1800s and continuing through the Victorian period, acclaim and reverence for William Shakespeare and his work reached its height. In the 20th century, new movements in scholarship and performance have rediscovered and adopted his works. 
       Today, his plays are highly popular and constantly studied and reinterpreted in performances with diverse cultural and political contexts. The genius of Shakespeare's characters and plots are that they present real human beings in a wide range of emotions and conflicts that transcend their origins in Elizabethan England.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveștile Dealului Capela

Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri, fiind unul dintre cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.

     Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.



   Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, …

Armata româna în primul râzboi mondial - Imagini de acum 100 de ani

Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu aliații, între 13/28 iulie 1914 și 28 octombrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român.       La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o țară în care chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică, bazată pe o agricultură de subzistență, tradițională și cu un nivel redus de productivitate.     Societatea era dominată de o aristocrație funciară (marii proprietari de terenuri agricole) care își exercita dominația asupra unei mase mari de populație, preponderent rurală și în covârșitoare măsură analfabetă.      Cu tot efortul făcut de elitele politice și…

Imagini din Valcea realizate de Carol Pop de Szathmari (1869)

Carol Pop de Szathmári este un nume binecunoscut publicului, demult intrat în conştiinţa naţională alături de iluștrii confraţi din veacul al XIX-lea, precum Aman şi Grigorescu iar, în ultimii ani, începe să fie cunoscut – şi acceptat – de străinătate pentru aportul său ca pionier al artei fotografice.    Carol Pop de Szathmari, prin activitatea sa de fotograf, a fost un pionier în istoria fotografiei româneşti şi internaţionale prin redarea pentru prima dată, în imagini fotografice, a teatrelor de război din Crimeea, utilizând cele mai moderne tehnici fotografice ale secolului al XIX-lea, susţinute de talentul său de pictor. Arta sa fotografică i-a adus recunoaşterea naţională, ca fotograf al curţii domnitoare, iar pe plan internaţional renume prin decoraţiile primite de la capetele încoronate ale Europei.    România Album (1869) – lucrare de mari dimensiuni cu planşe de 47,2 x 64 cm iar fotografiile lipite pe ele de 29,3 x 35,5 cm – a fost elaborat în urma unor lungi ani de muncă, …