Treceți la conținutul principal

Reportaj și imagini inedite de pe Valea Oltului din 1910 (partea a II-a)

   Revista Luceafărul nr. 15-16, 1-16 august 1910, este rezervată aproape în întregime unui reportaj despre Valea Oltului, scris de Teodor Romul Popescu. Redăm în întregime acest text, pentru frumusețea descrierii dar și pentru numeroasele fotografii inedite publicate cu acest prilej. Astăzi a doua parte.



   Valea Oltului se deschide largă, în sus şi in jos, iar la poalele cetății aleargă Lotrioara, pentru a se înecă mai la vale în Olt, în romantica vale a Lotrioarei astăzi se face o prozaică negustorie de lenme. În curănd ajungem la contumatie, care a fost un punct însemnat al comerciului pe la Turnul-Roşu. Ruinele magazinelor dovedesc circulația de odinioară, deşi era îngreunată printr'o carantină de 82 de zile pentru mărfuri şi pănă la 42 de zile pentru persoane. Contumatia e legată de linia căilor ferate printr'un pod primitiv făcut de societatea care se ocupă cu industria lemnului. Apoi ajungem la frontiera căilor ferate.

    Podul peste Valea Fratelui formează granita intre Transilvania şi România. Pe drumul țării, în față, zărim o cruce de piatră, care ne aduce aminte că, în 1848, pănă aici au urmărit honvezii unguri pe duşmanii lor. lar după ce trecem minunatul pod, lung de 200 m., ajungem la granița drumului de țară. Intoarcem cu bucurie spatele urgisitelor pene de cocoş de pe pălăriile jandarmilor ungureşti şi ne inchinăm cu măndrie dra-pelul roşu-galben-vănăt ce ne vesteşte că am ajuns pe pămăntul Romăniei libere.
     Mai in jos de podul cel mare şi alb de fier să varsă in Olt răul Vadului, care pare că-1 face mai viu, mai sprinten. 1n curănd ajungem la satul Răul-Vadului alcătuit din căteva case frumuşel zidite. Aici e şi cazarma de piatră a soldatilor cari păzesc granita. Trecănd pe lăngă halta Loviştei aproape de satul Căineni ajungem in fata puternicelor stănci Caroline, în cari şi acum să văd bine urmele renumitei Via Carolina. In peretele de stărică e săpată o cruce de piatră cu inscriplie latinească. Chiar şi in trecere se poate uşor cetl numele scris cu litere de aur: Carolinus Sixtus. Pe urmă ajungem 1n mijlocul satului Căineni de Vălcea, aşezat pe lărmurul drept al Oltului, iar pe celalalt țărm se află comuna soră Căineni de Argeş. Amăndouă comunele sunt legate una de alta prin un pod lung de fier.



     La gara Căineni întrerupem călătoria pentru o oră. Aici se face din nou revi-zuirea paşapoartelor din parte autorităţilor de granijă ale Romăniei. Drumul jării ce se zăreşte dincolo de Olt, tri satul Căineni de Argeş, duce spre Curtea de Argeş. De aici, dela Căineni, se poate face o minunată excursie pănă la Curtea de Argeş, şi anume, pe jos ori călare, peste movila Lovişte, prin frumoasa vale Topolog apoi pe la poalele muntelui Cozia.



    Pe drum, In mijlocul pădurilor dese, aproapc de satul Poienari, se pot vedea ruinele cetăţii lui Vlad Tepeş, iar Yn Curlea de Argeş minunata mănăstire zidită pe la Inceputul secolului al XVI-lea de Neagoe Basarab, care e una dintre cele mai trumoase biserici ale Europei răsăritene. Curtea de Argeş e şi fosta capitală a Munteniei, cu o mulțime de monumente şi tirme istorice vrednice de văzut şi de ştiut. Dacă calea ferată ar trece prin Curtea de Argeş, drumul dela Căineni la Bucureşti s'ar scurta cu 120 km. Aceasta ar fi şi linia cea mai scurtă 1ntre Apus şi Orient.   




   Comuna Căineni e deci un insemnat punct de comunicalie, care poate să aibă un frumos viitor. In vechime aici a fost poarta Romanilor 1mprejmuită de ziduri şi de puternicul castru roman Pons vetus. Tot aici se sfărşea şi calea Romanilor, care ducea tn jurul muntelui Cozia. Acest punct a fost 1ntărit şi sub Carol Vl. Pe pripoarele de stănci prăpăstioase s'a ridicat cetăţuia Strassburg, care după o durată de 19 ani, după recucerirea Căinenilor din partea Romănilor, la 1739, a fost dărăntată. După un popas de un ceas plecăm cu trenul mai departe dea lungul văii Loviştei.

                                       Revista Luceafărul 1-16 august 1910



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveștile Dealului Capela

Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri, fiind unul dintre cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.

     Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.



   Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, …

Armata româna în primul râzboi mondial - Imagini de acum 100 de ani

Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu aliații, între 13/28 iulie 1914 și 28 octombrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român.       La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o țară în care chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică, bazată pe o agricultură de subzistență, tradițională și cu un nivel redus de productivitate.     Societatea era dominată de o aristocrație funciară (marii proprietari de terenuri agricole) care își exercita dominația asupra unei mase mari de populație, preponderent rurală și în covârșitoare măsură analfabetă.      Cu tot efortul făcut de elitele politice și…

Imagini din Valcea realizate de Carol Pop de Szathmari (1869)

Carol Pop de Szathmári este un nume binecunoscut publicului, demult intrat în conştiinţa naţională alături de iluștrii confraţi din veacul al XIX-lea, precum Aman şi Grigorescu iar, în ultimii ani, începe să fie cunoscut – şi acceptat – de străinătate pentru aportul său ca pionier al artei fotografice.    Carol Pop de Szathmari, prin activitatea sa de fotograf, a fost un pionier în istoria fotografiei româneşti şi internaţionale prin redarea pentru prima dată, în imagini fotografice, a teatrelor de război din Crimeea, utilizând cele mai moderne tehnici fotografice ale secolului al XIX-lea, susţinute de talentul său de pictor. Arta sa fotografică i-a adus recunoaşterea naţională, ca fotograf al curţii domnitoare, iar pe plan internaţional renume prin decoraţiile primite de la capetele încoronate ale Europei.    România Album (1869) – lucrare de mari dimensiuni cu planşe de 47,2 x 64 cm iar fotografiile lipite pe ele de 29,3 x 35,5 cm – a fost elaborat în urma unor lungi ani de muncă, …