Treceți la conținutul principal

Aniversări culturale internaționale - februarie 2014


JULES VERNE,  scriitor francez și un precursor al literaturii științifico-fantastice. Opera lui Jules Verne este populară în întreaga lume,  cu un total de 4702 traduceri în 148 de limbi. Verne ocupă locul al doilea în rândul celor mai traduși autori, după Agatha Christie. Anul 2005 a fost declarat "anul Jules Verne" cu ocazia împlinirii a o sută de ani de la moartea autorului /8 februarie.


KANT, IMMANUEL (1724–1804) filozof german, unul din cei mai mari gânditori din perioada iluminismului în Germania. Kant este socotit unul din cei mai mari filozofi din istoria culturii apusene. Prin fundamentarea idealismului critic, a exercitat o enormă influență asupra dezvoltării filozofiei în timpurile moderne, 210 ani de la moarte /12 februarie.

MICHELANGELO, BUONARROTI (1475–1564) a fost, alături de Leonardo da Vinci, cel mai important artist în perioada de vârf a Renașterii italiene. Geniul său universal este deopotrivă oglindit de pictură, desen, sculptură și arhitectură. A scris și poezii, în special în genul sonetului și madrigalului.t, poet italian; 450 ani de la moarte/18 februarie.



RENARD, JULES (1864–1910) novelist și dramaturg francez.Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt Poil de Carotte (1894), Les Histoires Naturelles (1896), Le Plaisir de rompre (1898) și Huit jours à la campagne (1906). Jurnalul său intim, o capodoperă de introspecție, ironie și umor, îi domină opera.; 150 ani de la nastere /22 februarie.


MARLOWE, CHRISTOPHER (1564–1593) dramaturg, poet și traducător din epoca elisabetană. Cel mai însemnat autor de tragedie din această perioadă înainte de Shakespeare, el este cunoscut pentru deosebitul său vers alb, pentru protagoniștii săi care au cucerit publicul; 450 ani de la nastere /26 februarie.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Brazilia

 Multe tradiții braziliene de Crăciun provin din Portugalia (Brazilia a fost timp de mulți ani sub dominație portugheză). Scena nașterii domnului, cunoscută sub numele de Presepio , este foarte populară și este prezentă în biserici și  în case pe tot parcursul lunii  decembrie. Colindele de Crăciun precum Os Pastores (Păstorii) , la fel ca piesele din Mexic, sunt de asemenea foarte populare. În versiunile braziliene ale piesei, există, în mod tradițional, o ciobăniță și o femeie care încearcă să fure copilul Isus! Cei mai mulți oameni, în special catolicii, merg la o slujbă  la miezul nopții Missa do Gallo ,care se termină, în mod normal, aproximativ la ora unu noaptea. Missa do Gallo este urmată, adesea, de focuri de artificii. În Brazilia, Moș Crăciun se numește Noel Papai & Bom Velhinho (Good Old Man). Multe obiceiuri de Crăciun sunt similare cu cele din SUA sau Marea Britanie, chiar dacă este vară și foarte cald in timpul  Crăciunulu...

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Finlanda

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun în lume – Finlanda        Crăciunul este în Finlanda cea mai mare sărbătoare a anului.     Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângă decoraţiunile obişnuite, se mai agaţă în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânări. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de păsări. E semn de recolte bogate şi unii ţărani finlandezi nici nu se aşează la masa de Crăciun până când nu sunt siguri că păsările au mâncat.      După¬amiaza, finlandezii se duc la saună şi apoi întreaga familie se adună în jurul mesei şi aşteaptă vizita lui Moş Crăciun. Cina festivă este compusă, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garnitură de cartofi natur, friptură de porc, de pui, legume fierte, prăjituri şi fructe. După masă, toată lumea merge la mormintele rudelor.        Potrivi...

Cursuri gratuite de limbi străine pentru adulți

  Secția de   „ Carte în limbi străine ”  a Bibliotecii Județene  „ Antim Ivireanul ”  Vâlcea  în parteneriat cu  Asociația   „ Integrăm, Dezvoltăm și Evoluăm ”  (AIDE) și  Asociația  „ Focus On Youth ”     organizează cursuri gratuite de limbi străine pentru adulți :    Turcă, Franceză, Spaniolă și Arabă                Cursurile  vor reîncepe din 25 martie 2024, după următorul program : Limba Turcă - Luni  17-18                Trainer : Muhammet Mustafa Yașar      Rifat Akgul Limba Spaniolă  - Luni 18-19  Trainer : Laura Milan Valera Limba Arabă - Marți  17- 18 Trainer Ayman  Elmlegy Limba Franceză - Marți  18-19 Trainer : Laetitia Raawan Cursurile sunt gratuite și se adresează începătorilor. Cursurile sunt susținute de voluntarii străini ESC (European Solidarit...