Treceți la conținutul principal

Ziua naţională a Austriei - 26 octombrie


AUSTRIA

Forma de organizare statală şi populaţie
        Austria, cu o suprafaţă totală de 83.858 km2, este compusă din 9 landuri federale autonome, fiecare având propriul guvern. Legislativul este alcătuit din Consiliul Naţional împreună cu Consiliul Federal (ambele fiind camerealeParlamentului).
      Austria este membră al Uniunii Europene, al Naţiunilor Unite, ca şi a majorităţii organizaţiilor ONU.
      Din cei aproximativ 8 milioane de locuitori ai Austriei,98% sunt vorbitori de limba germană. În sudul şi în estul teritoriului trăiesc membrii a şase grupuri etnice recunoscute de statul austriac (croaţii din Burgenland,romi,slovaci,sloveni,cehi şi unguri).

        În jur de 74 % dintre austrieci sunt romano-catolici,5 % protestanţi, iar restul aparţin diverselor altor confesiuni.

Scurt istoric
        In sec.15 i.Hr., un regat celtic de pe teritoriul de astazi al Austriei a fost cucerit de romani, iar mai tarziu acesta a devenit provincie romana (la mijlocul secolului I). In 788 e.n., regele francilor, Charlemagne, a cucerit zona si a adus crestinismul. Sub dinastia de Habsburg, Austria a devenit una din marile puteri ale Europei.
      In 1867, Austria devine parte a Austro-Ungariei, insa Imperiul austro-ungar s-a prabusit in 1918, o data cu sfarsitul primului razboi mondial. Dupa stabilirea Primei Republici in 1919, Austria a fost anexata in Germania nazista din 1938 pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial, in 1945, dupa care Austria a fost ocupata de catre aliati. In 1955, Tratatul austriac restabileste Austria ca stat suveran.
       In acelasi an, Parlamentul austriac a creat Declaratia de neutralitate, iar in prezent Austria este o democratie parlamentara reprezentativa cuprinzand noua state federale.



Cele mai frumoase peisaje ale Austriei
      De la dealurile line până la munţii acoperiţi de gheţari, de la viile pictate parcă de un maestru desăvârşit până la pădurile romantice de brad, de la verzile păşuni alpine până la Au am Fluss – Austria vă oferă o colecţie impresionantă de peisaje feerice.
     Austria este una dintre cele mai bogate tari din lume, cu un PIB nominal pe cap de locuitor de 43.570 dolari. Tara are un standard de trai foarte dezvoltat, iar in 2008 a fost clasata pe locul 14 in lume pentru Indicele Dezvoltarii Umane. Austria este membru al Organizatiei Natiunilor Unite din anul 1955. A aderat la Uniunea Europeana in 1995. A semnat Acordul Schengen in 1995 si a adoptat moneda europeana, euro, in anul 1999.



Stiati ca?
o       *  68% din suprafata tarii are o altitudine de peste 500m, 62% fiind ocupata de muntii Alpi;
In Austria exista cea mai veche gradina zoologica din lume, Tiergarten Schönbrunn, deschisa in 1752 in Viena;
Cimitirul Central al Vienei are aproximativ 2.5 miloane de morminte, mai multe decat populatia orasului;
* Fostul palat de vara al habsburgilor, Schönbrunn, are aproximativ 1.440 de camere;
* Cel mai mare smarald din lume (2860 de carate) este expus la Palatul Imperial din Viena;
* Austria este locul de nastere a unor genii ale muzicii clasice precum Ludwig van Beethoven, Wolfgang Amadeus Mozart, Johannes Brahms, Franz Schubert, Johann Strauss (tatal si fiul), Cristoph Gluck sau Arnold Schonberg;
*  Unul dintre cei mai cunoscuti austrieci contemporani este actorul, culturistul si omul politic Arnold Schwarzenegger;
Parintele psihanalizei, Sigmund Frued, a fost un medic neuropsihiatru austriac;

VIDEO PRESENTATION AUSTRIA



Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Finlanda

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun în lume – Finlanda        Crăciunul este în Finlanda cea mai mare sărbătoare a anului.     Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângă decoraţiunile obişnuite, se mai agaţă în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânări. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de păsări. E semn de recolte bogate şi unii ţărani finlandezi nici nu se aşează la masa de Crăciun până când nu sunt siguri că păsările au mâncat.      După¬amiaza, finlandezii se duc la saună şi apoi întreaga familie se adună în jurul mesei şi aşteaptă vizita lui Moş Crăciun. Cina festivă este compusă, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garnitură de cartofi natur, friptură de porc, de pui, legume fierte, prăjituri şi fructe. După masă, toată lumea merge la mormintele rudelor.        Potrivit tradiţiei finlandeze, Sfântul Toma este cel care aduce Crăciunul, la 21 dece

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Brazilia

 Multe tradiții braziliene de Crăciun provin din Portugalia (Brazilia a fost timp de mulți ani sub dominație portugheză). Scena nașterii domnului, cunoscută sub numele de Presepio , este foarte populară și este prezentă în biserici și  în case pe tot parcursul lunii  decembrie. Colindele de Crăciun precum Os Pastores (Păstorii) , la fel ca piesele din Mexic, sunt de asemenea foarte populare. În versiunile braziliene ale piesei, există, în mod tradițional, o ciobăniță și o femeie care încearcă să fure copilul Isus! Cei mai mulți oameni, în special catolicii, merg la o slujbă  la miezul nopții Missa do Gallo ,care se termină, în mod normal, aproximativ la ora unu noaptea. Missa do Gallo este urmată, adesea, de focuri de artificii. În Brazilia, Moș Crăciun se numește Noel Papai & Bom Velhinho (Good Old Man). Multe obiceiuri de Crăciun sunt similare cu cele din SUA sau Marea Britanie, chiar dacă este vară și foarte cald in timpul  Crăciunului în Brazilia iar mulți

Cursuri gratuite de limbi străine pentru adulți

  Secția de   „ Carte în limbi străine ”  a Bibliotecii Județene  „ Antim Ivireanul ”  Vâlcea  în parteneriat cu  Asociația   „ Integrăm, Dezvoltăm și Evoluăm ”  (AIDE) și  Asociația  „ Focus On Youth ”     organizează cursuri gratuite de limbi străine pentru adulți :    Turcă, Franceză, Spaniolă și Arabă                Cursurile  vor reîncepe din 25 martie 2024, după următorul program : Limba Turcă - Luni  17-18                Trainer : Muhammet Mustafa Yașar      Rifat Akgul Limba Spaniolă  - Luni 18-19  Trainer : Laura Milan Valera Limba Arabă - Marți  17- 18 Trainer Ayman  Elmlegy Limba Franceză - Marți  18-19 Trainer : Laetitia Raawan Cursurile sunt gratuite și se adresează începătorilor. Cursurile sunt susținute de voluntarii străini ESC (European Solidarity Corps) -Erasmus + Vârsta minimă de participare este de 16 ani. Vă rugăm să va înscrieți la următoarele adrese, unde puteți obține informații suplimentare:        Email: sectiadelimbistraine@gmail.com    Telefon: 07401