Treceți la conținutul principal

Poveștile Dealului Capela

Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri, fiind unul dintre cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.

     Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.



   Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, 1944).
Dealul Capela a fost în vechime acoperit în întregime de copaci, dar, în timp, a fost defrișat ajungand porumbiște si apoi țarc de stâne și abia în 1898 s-a trecut la reîmpadurirea masivă a dealului, fiind plantați brazi, pini, salcâmi.


      Exista și o latură mai întunecată a istoriei Capelei. În timpul Războiului de Independență (1877), pe Dealul Capela a fost facută o gropnița pentru prizonieri turci cartiruiți în Râmnic. Se pare ca aceștia au fost răpuși de o molimă ciudată, rămasă necunoscută până în prezent și au fost îngropați pe deal.
Până la jumatatea sec. al XIX-lea, pe crestele Capelei erau drumuri de care, pe unde se transportau tocmai de la Priba, lemnele necesare orașului.



       Un alt lucru despre care nu mulți râmniceni știu, este că pe Dealul Capela a exista și un foișor de foc. Foișoarele de foc aveau rolul de a adaposti un pompier care, de la înălțime, supraveghea orasul, pentru a vedea dacă undeva pe cuprinsul său a izbucnit un foc. Dacă observa într-un colț al orașului flăcări anunța unitate de pompieri, care se afla în apropiere, iar aceștia porneau imediat spre incendiu.
Iată cum i se înfățișa panorama Ramnicului unei persoane care se urca în foișor:

      În perioada interbelică dealul a fost amenajat din punct de vedere turistic, devenind loc preferat pentru plimbări la inceput, iar mai apoi chiar pentru distractii.

      Dealul Capela din Rm.Vâlcea ascunde multe poveşti, iar curbele deosebit de periculoase parcă sunt dovada că aici, cu mulţi ani în urmă, zeci de ştrengari se dădeau cu bobul.
Din păcate, numai urmele au mai rămas şi ...poveştile. Una dintre acestea începe în anul 1920 atunci cînd s-au demarat lucrările la prima pistă de bob din România. Nu localnicii au fost cu această idee, ci însuşi căpitanul Pleşoianu care, ajuns în zonă, şi-a dat seama de potenţialul turistic.



      În doi ani de zile, pista a fost gata, astfel încât pe cei 3450 de metri ai săi, zeci de iubitori ai acestui sport de iarnă s-au bucurat în iernile geroase. Din Piatra Boului, după cum a fost denumit vârful dealului Capela, s-au perindat numeroase persoane pe pista, care în acei ani, ajungea până în dreptul Sălii Sporturilor de astăzi.
În acea vreme pista era îngheţată cu apă provenită de la butoaiele conacului Jienilor, aflat la poalele pistei. Acestea erau duse în vârful Dealului Capela cu două perechi de boi, însă pe o variantă ocolitoare. De acolo, de sus, se descărcau butoaiele şi se dădea drumul la apă pentru ca pista să fie numai bună pentru a-şi întâmpina iubitorii sportului de iarnă.


   Între 12 și 15 februarie 1923 pe Dealul Capela s-au desfășurat Campionatele Naționale de Bob și săniuțe.
Bucuria de a se da cu bobul pe prima pistă de gen din România a fost ştirbită pasionaţilor acestui sport în anul 1967, an care a coincis şi cu ultima cursă organizată pe dealul Capela, după care pista a şi fost închisă.







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

În tranșee: viața cotidiană pe front (imagini din Primul Război Mondial)

       Ofițeri români - Răcoasa 1917      Luptele din vara anului 1917 s-au dat în principal în   așa numitul triunghi al morții, format din spațiul cuprins între zonele Mărăști, Mărășești și Oituz într-un areal geografic oscilând între zone de deal și câmpie. Un relief care nu s-a arătat a   fi problematic în mod special   pentru forțele beligerante. Mult mai dificilă s-a dovedit a fi însă clima. Literatura memorialistică a consemnat în majoritatea lucrărilor foștilor combatanți   atât omniprezenta arșiță năucitoare, cât și muștele și setea care-i chinuie pe cei aproape un milion de soldați care se luptă de ambele părți. Cea mai bună dovadă în acest sens este furnizată de povestea unui atac celebru al armatei române, atacul Regimentului 32 Mircea unde, toropiți de căldură, soldații au renunțat la vestimentație, luptând în cămăși.  Soldați români în transee la Răcoasa 1917  Soldați români se odihnesc -Varnița 1917  Tranșeu Carpinis 1917         În ca

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Finlanda

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun în lume – Finlanda        Crăciunul este în Finlanda cea mai mare sărbătoare a anului.     Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângă decoraţiunile obişnuite, se mai agaţă în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânări. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de păsări. E semn de recolte bogate şi unii ţărani finlandezi nici nu se aşează la masa de Crăciun până când nu sunt siguri că păsările au mâncat.      După¬amiaza, finlandezii se duc la saună şi apoi întreaga familie se adună în jurul mesei şi aşteaptă vizita lui Moş Crăciun. Cina festivă este compusă, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garnitură de cartofi natur, friptură de porc, de pui, legume fierte, prăjituri şi fructe. După masă, toată lumea merge la mormintele rudelor.        Potrivit tradiţiei finlandeze, Sfântul Toma este cel care aduce Crăciunul, la 21 dece