Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri,
fiind unul dintre
cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.
Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.
Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, 1944).
Exista și o latură mai întunecată a istoriei Capelei. În timpul Războiului de Independență (1877), pe Dealul Capela a fost facută o gropnița pentru prizonieri turci cartiruiți în Râmnic. Se pare ca aceștia au fost răpuși de o molimă ciudată, rămasă necunoscută până în prezent și au fost îngropați pe deal.
Până la jumatatea sec. al XIX-lea, pe crestele Capelei erau drumuri de care, pe unde se transportau tocmai de la Priba, lemnele necesare orașului.
Un alt lucru despre care nu mulți râmniceni știu, este că pe Dealul Capela a exista și un foișor de foc. Foișoarele de foc aveau rolul de a adaposti un pompier care, de la înălțime, supraveghea orasul, pentru a vedea dacă undeva pe cuprinsul său a izbucnit un foc. Dacă observa într-un colț al orașului flăcări anunța unitate de pompieri, care se afla în apropiere, iar aceștia porneau imediat spre incendiu.
Iată cum i se înfățișa panorama Ramnicului unei persoane care se urca în foișor:
În perioada interbelică dealul a fost amenajat din punct de vedere turistic, devenind loc preferat pentru plimbări la inceput, iar mai apoi chiar pentru distractii.
Dealul Capela din Rm.Vâlcea ascunde multe poveşti, iar curbele deosebit de periculoase parcă sunt dovada că aici, cu mulţi ani în urmă, zeci de ştrengari se dădeau cu bobul.
Din păcate, numai urmele au mai rămas şi ...poveştile. Una dintre acestea începe în anul 1920 atunci cînd s-au demarat lucrările la prima pistă de bob din România. Nu localnicii au fost cu această idee, ci însuşi căpitanul Pleşoianu care, ajuns în zonă, şi-a dat seama de potenţialul turistic.
În doi ani de zile, pista a fost gata, astfel încât pe cei 3450 de metri ai săi, zeci de iubitori ai acestui sport de iarnă s-au bucurat în iernile geroase. Din Piatra Boului, după cum a fost denumit vârful dealului Capela, s-au perindat numeroase persoane pe pista, care în acei ani, ajungea până în dreptul Sălii Sporturilor de astăzi.
În acea vreme pista era îngheţată cu apă provenită de la butoaiele conacului Jienilor, aflat la poalele pistei. Acestea erau duse în vârful Dealului Capela cu două perechi de boi, însă pe o variantă ocolitoare. De acolo, de sus, se descărcau butoaiele şi se dădea drumul la apă pentru ca pista să fie numai bună pentru a-şi întâmpina iubitorii sportului de iarnă.
Între 12 și 15 februarie 1923 pe Dealul Capela s-au desfășurat Campionatele Naționale de Bob și săniuțe.
Bucuria de a se da cu bobul pe prima pistă de gen din România a fost ştirbită pasionaţilor acestui sport în anul 1967, an care a coincis şi cu ultima cursă organizată pe dealul Capela, după care pista a şi fost închisă.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.
Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.
Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, 1944).
Dealul Capela a
fost în vechime acoperit în întregime de copaci, dar, în timp, a fost defrișat
ajungand porumbiște si apoi țarc de stâne și abia în 1898 s-a trecut la reîmpadurirea
masivă a dealului, fiind plantați brazi, pini, salcâmi.
Exista și o latură mai întunecată a istoriei Capelei. În timpul Războiului de Independență (1877), pe Dealul Capela a fost facută o gropnița pentru prizonieri turci cartiruiți în Râmnic. Se pare ca aceștia au fost răpuși de o molimă ciudată, rămasă necunoscută până în prezent și au fost îngropați pe deal.
Până la jumatatea sec. al XIX-lea, pe crestele Capelei erau drumuri de care, pe unde se transportau tocmai de la Priba, lemnele necesare orașului.
Un alt lucru despre care nu mulți râmniceni știu, este că pe Dealul Capela a exista și un foișor de foc. Foișoarele de foc aveau rolul de a adaposti un pompier care, de la înălțime, supraveghea orasul, pentru a vedea dacă undeva pe cuprinsul său a izbucnit un foc. Dacă observa într-un colț al orașului flăcări anunța unitate de pompieri, care se afla în apropiere, iar aceștia porneau imediat spre incendiu.
Iată cum i se înfățișa panorama Ramnicului unei persoane care se urca în foișor:
În perioada interbelică dealul a fost amenajat din punct de vedere turistic, devenind loc preferat pentru plimbări la inceput, iar mai apoi chiar pentru distractii.
Dealul Capela din Rm.Vâlcea ascunde multe poveşti, iar curbele deosebit de periculoase parcă sunt dovada că aici, cu mulţi ani în urmă, zeci de ştrengari se dădeau cu bobul.
Din păcate, numai urmele au mai rămas şi ...poveştile. Una dintre acestea începe în anul 1920 atunci cînd s-au demarat lucrările la prima pistă de bob din România. Nu localnicii au fost cu această idee, ci însuşi căpitanul Pleşoianu care, ajuns în zonă, şi-a dat seama de potenţialul turistic.
În doi ani de zile, pista a fost gata, astfel încât pe cei 3450 de metri ai săi, zeci de iubitori ai acestui sport de iarnă s-au bucurat în iernile geroase. Din Piatra Boului, după cum a fost denumit vârful dealului Capela, s-au perindat numeroase persoane pe pista, care în acei ani, ajungea până în dreptul Sălii Sporturilor de astăzi.
În acea vreme pista era îngheţată cu apă provenită de la butoaiele conacului Jienilor, aflat la poalele pistei. Acestea erau duse în vârful Dealului Capela cu două perechi de boi, însă pe o variantă ocolitoare. De acolo, de sus, se descărcau butoaiele şi se dădea drumul la apă pentru ca pista să fie numai bună pentru a-şi întâmpina iubitorii sportului de iarnă.
Între 12 și 15 februarie 1923 pe Dealul Capela s-au desfășurat Campionatele Naționale de Bob și săniuțe.
Bucuria de a se da cu bobul pe prima pistă de gen din România a fost ştirbită pasionaţilor acestui sport în anul 1967, an care a coincis şi cu ultima cursă organizată pe dealul Capela, după care pista a şi fost închisă.
Pista de bob de pe dealul Capela a fost închisă înainte de anul 1950 în urma unui grav acident de bob care a lăsat în urmă mai mulți morți. Se spune că la un concurs de bob, echipajul lui N. Alexiu din Rm. Vâlcea a avut același timp de coborâre cu un echipaj din Sibiu și a trebuit să se reia cursa pentru a se putea face departajarea. La pornirea din nou a coborârii echipajuluilui N. Alexiu, cel care era la volanul bobului ( șofer de profesie ) iar fi spus ultimului din echipaj, care era la comanda frânei bobului, să nu mai pună deloc frâna zicâdu-i ,, ori Cupa ori popa ”. În timpul acestei noi coborâri, ceva mai jos de ,, Poiana a treia ” ( pentru cei care cunosc arhitectura dealului ), urmează două curbe strânse. Întruna din aceste curbe, datorite vitezei mari, bobul nu a mai putut fi controlat, a urcat pe digul amenajat în această curbă și l-a părăsit, izbindu-se violent de un brad. Accidentul s-a soldat cu mulți morți și de atunci nu s-au mai organizat concursuri de bob.
RăspundețiȘtergerePista de bob sau săniuțe nu a mai fost amenajată dar mai era folosită de cetățenii urbei, pentru distracție, doar atunci când iernile erau bogate în zăpadă.
Înainte de anii ```"60, iarna, un grup de tineri din oraș au făcut rost de un bob de unsprezece persoane și au mers să-l încerce pe pista de bob de pe dealul Capela. La volan era tot un șofer profesionist. Pista era neamenajată de ani de zile, ploaia săpând șanțuri adânci în ea și formând mari denivelări. La coborâre totul a decurs normal până s-au apropriat de finiș, când bobul a trecut peste denivelările pistei și a zburat prin aer și nu a mai fost controlabil de către șofer, izbind-se violent de un stâlp al gardului Liceului V. Roaită ( azi Mircea cel Bătrân). Au murit doi membrii ai echpajului ( șoferul strivit între volan și echipajul venit din spate și altul care a fost proiectat în structura gardului). Restul au scăpat cu viață dar cu răni grave fiind duși la spital.
Dacă nu era mama, care să nu mă lase să merg cu ei , a-și fi fost și eu unul din membrii echipajului.
Acesta a fost ultimul ,, tribut ” al pistei de bob de pe dealul Capela.