Treceți la conținutul principal

Râmnicul de odinioară - Piața


      "Umorul, gluma, ironia, plăcerea de a lua pe alţii în deriziune sînt trăsături recunoscute poporului român. La piaţă, aceste trăsături ies la iveală cu o bucurie crudă, cu o dezlănţuită poftă şi fervoare. Îmi amintesc de piaţa oraşului de odinioară, pe care o străbăteam în lung şi în lat de cîte ori mă trimiteau părinţii după cumpărături. Atracţia ei asupra mea era incontestabilă. În piaţă timpul dispărea, fiind înlocuit cu animaţia, cu forfota necontenită, cu febrilitatea oamenilor. Comportamentul individului e altul în piaţă decît aiurea, pe stradă sau într-o grădină publică.

Piaţă la Râmnicu Vâlcea -Amedeo Preziosi, 29 June 1869

        E inutil şi aproape indecent să amintesc de bogăţia şi ieftinătatea pieţii de altădată, ce aparţine parcă unei epoci fabuloase, preistorice. De altminteri, mi-am propus să scriu îndeosebi despre mentalitatea oamenilor de odinioară; aceştia se întîlneau în piaţă nu numai ca să cumpere de-ale mîncării, dar şi să converseze, să facă pronosticuri asupra anului agricol, asupra vremii, sau să discute despre căderea guvernului conservator în Anglia. Transcriu cîteva rînduri despre piaţa Rîmnicului de altădată, scrise de Cella Delavrancea, căreia îi plăceau nu numai bisericile albe "ca mielul" sau străzile curate ale oraşului, dar o interesa şi piaţa, despre care face observaţii interesante: "Cînd cobori razele străzilor, dai de alt centru: piaţa, cu hale curate şi hora de zarzavaturi, celebrele zarzavaturi de pe lunca Oltului.


        Aici e învălmăşeală de broboade, panglici, olărie ţărănească, adusă din fundul văilor, coşuri, icoane şi gogoşi calde. Umblă forfota ţărănimea atrasă de oraș ca fluturii de lumina lămpii. Chipul oltenesc e frumos. Ochii verzi cu gene stufoase, eleganţă în port, şiretenie în privire, deşteptăciune în grai. Tatăl meu spunea că modul de a vorbi oltenesc este cel mai nuanţat în termeni şi admira întrebuinţarea justă a timpului trecutul apropiat, înlocuind, cînd vrei să însemni un fapt recent, imperfectul.

Hala din Râmnicu Vâlcea

        "În preajma halei, pe strada Traian, se înşirau o sumedenie de dughene şi prăvălii ale căror firme mai stăruie încă în memoria locuitorilor de altădată ai urbei. Aş aminti magazinul de încălţăminte "Dermata", farmacia "Cojan", mezelăria "Pereţ" şi cunoscutul magazin de mercerie şi manufactură "Hora ţărănească" al lui Moldoveanu, iar de partea cealaltă a drumului "Fraţii Codin" (băcănie), "La Ruleta" (mercerie) sau plăcintăria "Simantos". Ele au rămas doar un ecou întîmplător în amintirea bătrînilor de astăzi ai Rîmnicului, care privesc cu blîndă ironie "boutique"-urile răsărite ca ciupercile prin tot oraşul, vînzînd aceleaşi mărfuri, la aceleaşi preţuri, şi perpetuînd sub altă formă modelul magazinelor standardizate ale de curînd apusei epoci comuniste.


        Pe vremuri, piaţa nu era închisă între blocuri, ci se vedea din strada Traian, atrăgînd atenţia din prima clipă prin impozantul edificiu al halei. Era această hală, zidită la începutul secolului pe locul unde îşi instalau sălaşul circurile, o clădire cu care rîmnicenii pe bună dreptate se făleau. O fotografie de acum 60 de ani, executată înainte ca hala să fi suferit transformări, o arată în toată frumuseţea, cu rînduri de cărămidă aparentă alternînd cu zidărie şi cu înalte ferestre la faţadă, de un stil ce nuanţa sfîrşitul unei epoci. 


          Alături, în latura de miază-zi, se afla hala de peşte "La Bibanu" unde se putea găsi de dimineaţa pînă seara peşte proaspăt. Trei-patru magazine de mărunţişuri își etalau cu ostentație mărfurile ţăranilor care puteau să cumpere de aici basmale, sfoară, mosoare, vase de bucătărie, tigăi, găleţi de zinc şi alte obiecte de industrie mică. Patronii prăvăliilor stăteau pe un scaun de lemn în faţa uşii larg deschise şi citeau jurnalele de dimineaţă ("Curentul", "Universul"), dînd bineţe trecătorilor, în timp ce băieţii de prăvălie cărau mărfuri, fumau pe ascuns chiştoace, sau măturau prin fundul magazinului.
        Dacă se întîmpla să intre vreun muşteriu pe uşă, patronul se ridica imediat şi începea spectacolul salamalecurilor, pe care tinerii cumpărători de astăzi n-au avut norocul să-l cunoască nici măcar la magazinele pretenţioase din centru. Tocmeala era o lege a pieţii. Nimic nu se vindea fără tocmeală (se foloseşte azi cuvîntul mai evoluat "negociere") şi deseori cumpărătorul se tocmea numai pentru plăcerea de a-şi arăta perseverenţa. Noţiunea de "coadă" cu sensul cunoscut în cele cinci decenii de sărăcie dirijată nu intrase încă în perimetrul de observaţie al lingviştilor.

Râmnicu Vâlcea -1917

        Cuvîntul "piaţă", referitor la piaţa de odinioară, a căpătat un iz arhaic, ca o casă de la ţară cu miros de busuioc şi levănţică. Înţelesul lui adînc, adevărat, s-a pierdut cu timpul şi a rămas doar în memoria bătrînilor care privesc în faptul serii, cu ochii urduroşi, de la balcoanele cu rufe puse la uscat, imaginea contemporană a străzii. Piaţa de astăzi reflectă în mod invers evoluţia de o jumătate de secol a civilizaţiei în ţara noastră. Ea a pierdut, faţă de piaţa de odinioară, nu numai belşugul, dar şi fervoarea de care vorbeam mai înainte, necontenita agitaţie veselă şi bucuria ţăranului de a vinde, fiindcă olteanul, orice s-ar spune, e un negustor împătimit."




Sursă: Constantin Mateescu, "Râmnicul de odinioară", Almarom, Rm. Vâlcea, 1993, pp.199-201.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveștile Dealului Capela

Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri, fiind unul dintre cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.

     Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.



   Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, …

Armata româna în primul râzboi mondial - Imagini de acum 100 de ani

Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu aliații, între 13/28 iulie 1914 și 28 octombrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român.       La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o țară în care chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică, bazată pe o agricultură de subzistență, tradițională și cu un nivel redus de productivitate.     Societatea era dominată de o aristocrație funciară (marii proprietari de terenuri agricole) care își exercita dominația asupra unei mase mari de populație, preponderent rurală și în covârșitoare măsură analfabetă.      Cu tot efortul făcut de elitele politice și…

Imagini din Valcea realizate de Carol Pop de Szathmari (1869)

Carol Pop de Szathmári este un nume binecunoscut publicului, demult intrat în conştiinţa naţională alături de iluștrii confraţi din veacul al XIX-lea, precum Aman şi Grigorescu iar, în ultimii ani, începe să fie cunoscut – şi acceptat – de străinătate pentru aportul său ca pionier al artei fotografice.    Carol Pop de Szathmari, prin activitatea sa de fotograf, a fost un pionier în istoria fotografiei româneşti şi internaţionale prin redarea pentru prima dată, în imagini fotografice, a teatrelor de război din Crimeea, utilizând cele mai moderne tehnici fotografice ale secolului al XIX-lea, susţinute de talentul său de pictor. Arta sa fotografică i-a adus recunoaşterea naţională, ca fotograf al curţii domnitoare, iar pe plan internaţional renume prin decoraţiile primite de la capetele încoronate ale Europei.    România Album (1869) – lucrare de mari dimensiuni cu planşe de 47,2 x 64 cm iar fotografiile lipite pe ele de 29,3 x 35,5 cm – a fost elaborat în urma unor lungi ani de muncă, …