Treceți la conținutul principal

Povestea vâlceanului Amilcar Săndulescu, fiul ,,Ostaşului Necunoscut al României Mari”







Povestea vâlceanului Amilcar Săndulescu,
fiul ,,Ostaşului Necunoscut al României Mari”

    Primul Război Mondial a fost un dezastru pentru umanitate. La finalul conflagraţiei, în Buletinul de Informaţii al Secţiei a II-a din cadrul Marelui Cartier General al Armatei Române, se vorbea  despre 330.000 de soldaţi şi ofiţeri morţi sau dispăruţi, adaugându-se 650.000 de victime din rândul civililor.
      O mare suferinţă a provocat şi poporului român participant . Crucile din cimitire amintesc de oameni care şi-au dat viaţa pentru o cauză, pentru un ideal.  În  morminte săpate la repezeală, pe câmpuri, pe drumuri sau la marginea satelor, oamenii fuseseră îngropaţi acolo unde muriseră, în timpul luptelor. A trebuit ca printr-un efort naţional şi la ordinul Ministerului De Război toate osemnintele celor ce si-au dat viata pentru ţară să fie strânse în cimitirele militare. Fiecare localitate trebuia să-şi mobilizeze întreaga suflare, oamenii să meargă la mormintele acelea ad-hoc, de pe raza comunităţii respective, să dezgroape rămăşiţele pământeşti şi, cu preoţii în frunte, să fie îngropaţi eroii în perimetre bine stabilite din satul sau oraşul în cauză, dupa cum scria în Legea 502 din 27 februarie 1919.


      Pe 12 septembrie 1919, se constituia Societatea  Mormintele eroilor căzuţi în război,  prin Decretul-Lege 4106, sub înaltul patronaj al Reginei Maria. menită a se îngriji de tot ceea ce înseamna memoria eroilor. Ostaşii care porniseră în luptă, în Primul Razboi Mondial, nu aveau asupra lor acte de identitate, ci numai niste bănuţi metalici, pe care-i purtau la gât. Pe acea bucată metalică era înscris un cod numeric. Acesta corespundea cu datele care existau la fiecare unitate militară. Dar în focul luptelor, din cauza schijelor, bănuţii aceştia au fost distruşi. Tocmai de aceea devenea imposibil să mai ştii cum îl chema pe soldatul ucis.




     Preluând modelul comemorării Eroului Necunoscut de la Franţa, Anglia, Italia,  Belgia, societatea patronată de Regina Maria primeşte însărcinarea, de a stabili exact modul în care va fi ales Eroul Necunoscut. Dacă în alte ţări fie o femeie, fie un ofiţer, au ales Eroul naţiunii, la noi s-a mers pe o cu totul altă idee, ca Eroul să reprezinte alegerea unui suflet neprihănit, a unui copil.
      Până la ceremonia din 14 mai 1923, de la Mărăşeşti.trebuiau  parcurse  mai multe etape premergătoare. Prima etapă consta în alegerea copilului care  desemna Eroul Necunoscut al Romaniei, Operaţiunea urma să înceapă în data de 1 mai 1923, când Ministerul de Razboi emite Ordinul 567 către Direcţia Şcoli din cadrul acestei structuri militare. Ordinul spunea că va fi ales un copil de clasa I, orfan de război, din liceele militare, avănd cele mai bune rezultate la învăţătură. La acea vreme, ţara noastră avea patru licee militare - la Iaşi, Craiova, Chişinău şi la Mănăstirea Dealu, lângă Tărgovişte. Răspunsul vine după numai cinci zile, Directia Şcoli arătând că s-au primit rapoarte asupra felului în care învăţau elevii din clasa I, rezultând că Amilcar Săndulescu este cel mai bun elev din toate cele patru licee militare.


       Dar cine era cel ales pentru desemnarea Eroului Necunoscut al Romăniei?
     Era Amilcar Săndulescu,  născut în 1911, la 20 februarie, într-un sat din judeţul Vâlcea – Mădulari de Beica .A fost al treilea copil în familia învăţătorului Constantin Săndulescu. Mama celor trei fraţi se numea Maria. Tatăl a fost înrolat, în 1916, în Regimentul 66 Infantierie  Balş, luptând, pe rând, în mai multe zone ale ţării, în Oltenia, Muntenia si Moldova. Amilcar a făcut primele două clase la şcoala din satul natal, după care a fost înfiat de fratele tatălui său, locotenent-colonelul Cicerone Teodorescu, şeful Statului Major al Diviziei 11 Craiova. Băiatul va face urmatoarele două clase la Şcoala de Aplicaţie din cadrul Şcolii Normale de Băieţi, pe care o va absolvi, în 1922, cu media 9,98. Doi învăţători din această instituţie - David şi Godeanu - spun despre Amilcar că ,,are o inteligenţă şi o isteţime a minţii puţin obişnuite, o stăruinţă şi perseverenţă în micile lui acţiuni de şcolar". Va susţine, în acelaşi an, examenul de admitere la Liceul ,,Dimitrie Sturdza" din Craiova, obţinând media zece.



    A fost primul pe lista admişilor. Rezultatele lui la învăţătură sunt admirabile în prima clasă de liceu - echivalentul primei clase de gimnaziu, de azi - media obţinută fiind de 9,25. Era primul în clasa lui, iî primăvara anului 1923, când a primit vestea că el va desemna Eroul  Necunoscut al Romaniei. Era elevul  uneia dintre cele mai prestigioase şcoli militare ale României interbelice - Liceul ,,Dimitrie Sturdza"Craiova - instituţie menită să formeze ofiţerii de carieră ai Armatei Regale- liceu inaugurat de însuşi Carol I, în 1885.
       În arhiva liceului , Valeria Balescu specialist al Muzeului Militar Naţional, a găsit jurnalul personal al lui Amilcar care , transmite peste timp emoţiile acelei zile de 14 mai 1923. ,,În sfârsit, sosi şi ora trei, ora divină, când trebuia ca eu să aleg pe acela ce odinioară s-a jertfit pentru scumpa lui patrie. Când am ajuns la biserică stăteam ca pe ghimpi, abia aşteptam momentul când să intru, să văd cele zece sicrie. Când intru în biserică, văzui biserica veche, care cu mult mai înainte îndurase atâtea şi atâtea gloanţe care o ciuruiseră. Înăuntru erau înşirate, pe două rânduri, osemintele acelor zece eroi care se jertfiseră pentru întregirea neamului. Ce mulţime mai era!". Amilcar se vede el însuşi în ochii acelui copil şi descrie momentul - ,,prin mulţimea aceea aşa de mare era şi un copil orfan, îmbrăcat jerpelit, aşteptând momentul alegerii, ca să vadă şi el unde să arunce flori, ca şi cum ar fi aruncat pe tatăl său"



     Urmează slujba religioasă, preoţii cântă ,,Veşnica pomenire", iar apoi, dintr-o dată, se face linişte, şi afară, şi în biserică. Sosise deci momentul în care copilul trebuia să aleagă Eroul României.
       Să vedem în continuare descrierea lui Amilcar - ,,o mare tăcere s-a făcut în biserică. Eu m-am dus înaintea celor zece sicrie, tremurând, şi, emoţionându-mă, stăteam la îndoială, neştiind pe care să pun mâna. Dar deodată m-am dus la sicriul al patrulea. Îndemnat de conşiinţă, am pus mâna pe el. În momentul acela un mare fior mi-a străbătut tot sufletul şi mi-au venit pe buze cuvintele - Acesta este tatăl meu".
       Copilul povesteşte că imediat după aceea a îngenuncheat în faţa sicriului ales de el. Atunci s-a gândit şi la propriul lui tată. Şi a spus - ,,Doamne, Dumnezeul meu, ai în pază pe toţi eroii neamului, ai şi pe tatăl meu".
     Dupa ce a ales Eroul Necunoscut în acea zi de 14 mai 1923, Amilcar Săndulescu a însoţit cortegiul funerar cu celelalte nouă sicrie, drumul lor fiind spre înhumarea de la Mărăşeşti. Copilul a stat, în acest timp, alături de soţia ministrului de Război, în maşina oficială. A urmat drumul spre Bucuresti, de data asta în trenul cu 13 vagoane, în care a fost transportat sicriul cu rămăşiţele pamânteşti ale celui ales de Amilcar. Trei vagoane au fost transformate în tot atâtea rampe. Pe cel din mijloc era sicriul, iar pe celelalte două – numeroasele buchete sau coroane. Amilcar a stat, în trenul spre Capitală, în vagonul destinat familiei ministrului de Război. A fost invitat acasă la ministrul de Razboi, a mâncat şi s-a jucat alături de copilul gazdei.
        Mormântul Ostaşului Necunoscut a fost inaugurat în 17 mai1923, în fața Palatului Artelor (care găzduia Muzeul Militar) din Parcul Carol I din București. La data inaugurării,  a fost prezentă familia regală, membrii guvernului, ai corpurilor legiuitoare și un numeros public.


      În 28 iulie 1923, Amilcar  şi colegii lui au mers în tabără la Techirghiol. Având o fire melancolică, după spusele colegilor săi, îi plăcea să privească îndelung răsăriturile şi apusurile de soare, stând pe malul mării. Dar în acea zi, valurile mării începuseră să fie agitate Atât de mari, întât nimeni nu avea curaj să intre în apă. Se ştie, din relatările martorilor, că nici acest copil nu dorea să facă baie.
       Doar admira natura dezlănţuită. Pe urmă a vrut să se spele pe picioare de nisip, depăşind însă limita, dincolo de pământ, spre talazuri. Dar un val mare s-a năpustit asupra lui şi l-a doborât la pământ. Copilul era ameţit. Al doilea val a venit însă imediat şi a tras plăpândul trup în larg. Totul s-a petrecut în câteva secunde. Alţi copii care erau în apropiere au dat imediat alarma.Un elev de clasa a şaptea, Florescu pe numele lui, a încercat să intre în valuri. Dar cât pe ce să se înece şi el, fiind scos cu greu la mal de intervenţia colegilor, cu ajutorul unei corzi. Câţiva marinari au sărit  într-o barcă şi au încercat să ajungă la Amilcar. Marea însă plesneşte barca şi o răstoarnă, ca şi cum n-ar fi vrut să dea drumul „prăzii” pe care tocmai o dobândise. Colegul său Ianciu  spune  că ,,de patru ori a văzut capul lui Amilcar ieşind deasupra apei, departe, cu mâinile ridicate, ca şi cum ar fi implorat cerului scăparea. Apoi nu l-a mai văzut’’. Abia târziu, spre seară, nemiloasele valuri au aruncat la mal corpul neînsufleţit al copilulului. Ca şi cum natura luase numai ce-i trebuia, sufletul..




* * *
            Atât de multe informaţii - şi atât de precise - greu să fi ieşit la suprafaţă fără munca de ani la rând a unui documentarist de excepţie- Valeria Bălescu, muzeograf al Muzeului Militar Naţional Regele Ferdinand I - martoră, în 1991 a  ceremonialului prin care rămăşiţele pământeşti ale Eroului Necunoscut au fost luate de la Mărăşeşti şi aduse în acelaşi loc în care fuseseră înhumate în 1923, în Parcul Carol din Bucureşti şi scenaristă a unui film documentar  intitulat ,,Eroul necunoscut, legământ pentru totdeauna", dar şi a unei cărti - „Eroul necunoscut".





* * *
      Ansamblul funerar din Parcul Carol a fost executat in anul 1927, după planurile întocmite de sculptorul Emil Willy Becker. În ziua de 28 octombrie 1934, lângă mormânt a fost ridicată şi sfinţită o cruce din piatră, iar o candelă a fost aprinsă, spre a arde veşnic. Epitaful care acoperă sicriul Ostaşului Necunoscut spune: ,,Aici doarme fericit întru Domnul Ostaşul Necunoscut, săvârşit din viaţă în jertfa pentru unitatea neamului românesc. Pe oasele lui odihneşte pământul României întregite. 1916-1919."
        Autorităţile comuniste în noaptea de 22 decembrie 1958,  au demontat în mare taină sicriul Ostaşului Necunoscut şi l-au dus în Mausoleul din Mărăşeşti. În ziua de 20 septembrie 1991, sicriul a fost exhumat şi depus în interiorul Mausoleului, lângă sarcofagul generalului Eremia Grigorescu, unde a stat vreme de o lună. Abia în ziua de 26 octombrie 1991, sicriul Ostaşului Necunoscut a fost readus în Parcul Carol I, din Bucureşti. Pentru că în mausoleu se afla încă trupul lui Petru Groza, sicriul Eroului Necunoscut a fost aşezat într-un loc provizoriu, pe o alee a parcului. care duce la Mausoleul din Parcul Carol I.
     


       În ziua de 25 noiembrie 2006 a avut loc ceremonia strămutării Mormântului Ostaşului Necunoscut la locul său, din anul 1923, adică pe esplanada din faţa actualului Memorial al Eroilor Neamului.

                                                           Col.(r)  Mihai Popa


Bibliografie

1) Grigore Radoslavescu, Monumentele luptătorilor pentru credinţă şi neam, în ,,Lumina de Duminică”/28 octombrie 2007, pag.
2)Cristian Petru, Eroul Necunoscut,mutat la locul lui, în www.9am.ro/15 noiembrie 2006;
3) Adrian Nicolae Petcu,Un episod  din istoria Mormăntului Soldatului Necunoscut, în ziarul ,,Lumina”/2 iunie 2011;
4) Călin Hentea,Memoria cărţii poştale/Povestea  mormăntului Eroului Necunoscut, în ,,Ziarul financiar” din20.02.2009;
5) Bălescu Valeria, Eroul Necunoscut. Istorie trecută și recentă, Editura Militară, București, 2005 ;
6) xxx Mormăntul Ostaşului Necunoscut, în  scmdfiliala1ialomita.bblogspot.ro/26 mai 2014;
7) x x x ,,Acesta este tatăl meu”.Copilul Eroului Necunoscut al Romăniei Mari, în povestidangheorghe.blogspot.ro/2014-postat pe 23 ianuarie 2014;
8) x x x Mormăntul Ostaşului Necunoscut,operă a sculptorului Emil Wilhelm Becker, în ro.wikipedia.org ;
9) Mircea Vulcănescu , O cruce pe Mormăntul Eroului Necunoscut, în www.fgmanu.ro;
10) x x x Mormăntul Ostaşului Necunoscut, în www.once.ro;
11) Florian Bichir, Povestea Eroului Necunoscut, în www.crestinortodox.ro;







Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Poveștile Dealului Capela

Dealul Capela din Râmnicu Vâlcea ascunde multe poveşti, legende, mituri, fiind unul dintre cel mai cunoscute reperele ale orașului.
Multe din aceste mistere au rămas în amintirea noastră, dar sunt multe altele mai puțin cunoscute.

     Numele de Capela are conotații istorice deosebite, el provenind cel mai probabil, de la o capelă catolică ridicată de austrieci, în timpul stăpânirii Olteniei. Această capelă s-ar fi aflat chiar pe creasta dealului și se pare că ar fi comunicat, printr-un tunel subteran, cu Bărăția (conform lucrarii Proiecte de fortificatie ale Olteniei, Arhiva Olteniei, an VII, nr. 37 - 38, mai - august 1928, pag. 251). Până în prezent însă nu a fost descoperit acest tunel.



   Ca mențiune istorică se presupune că ,,pe Dealul Capela ar fi stat sanctuarele coloniștilor romani, întrucât dela aceștia a rămas până azi o nămețenie de piatră de o formă curioasă pe care localnicii o numesc Boul de piatră, ștearsă asemuire a unui animal sfânt” (Râmnicul Vâlcii – Petre Drăgoiescu, …

Armata româna în primul râzboi mondial - Imagini de acum 100 de ani

Participarea României la Primul Război Mondial cuprinde totalitatea măsurilor și acțiunilor de ordin politic, diplomatic și militar desfășurate de statul român, singur sau împreună cu aliații, între 13/28 iulie 1914 și 28 octombrie/11 noiembrie 1918, în vederea atingerii scopului politic principal al participării la război - realizarea statului național unitar român.       La izbucnirea Primului Război Mondial, pe plan intern, România era o țară în care chiar dacă instituțiile regimului democratic erau prezente, funcționarea organismului statal era departe de standardele occidentale. Economia avea o structură arhaică și anacronică, bazată pe o agricultură de subzistență, tradițională și cu un nivel redus de productivitate.     Societatea era dominată de o aristocrație funciară (marii proprietari de terenuri agricole) care își exercita dominația asupra unei mase mari de populație, preponderent rurală și în covârșitoare măsură analfabetă.      Cu tot efortul făcut de elitele politice și…

Imagini din Valcea realizate de Carol Pop de Szathmari (1869)

Carol Pop de Szathmári este un nume binecunoscut publicului, demult intrat în conştiinţa naţională alături de iluștrii confraţi din veacul al XIX-lea, precum Aman şi Grigorescu iar, în ultimii ani, începe să fie cunoscut – şi acceptat – de străinătate pentru aportul său ca pionier al artei fotografice.    Carol Pop de Szathmari, prin activitatea sa de fotograf, a fost un pionier în istoria fotografiei româneşti şi internaţionale prin redarea pentru prima dată, în imagini fotografice, a teatrelor de război din Crimeea, utilizând cele mai moderne tehnici fotografice ale secolului al XIX-lea, susţinute de talentul său de pictor. Arta sa fotografică i-a adus recunoaşterea naţională, ca fotograf al curţii domnitoare, iar pe plan internaţional renume prin decoraţiile primite de la capetele încoronate ale Europei.    România Album (1869) – lucrare de mari dimensiuni cu planşe de 47,2 x 64 cm iar fotografiile lipite pe ele de 29,3 x 35,5 cm – a fost elaborat în urma unor lungi ani de muncă, …