Treceți la conținutul principal

Cele mai scumpe cărți din lume (top 12)


        Un clasament ce cuprinde cele mai scumpe 12 cărți din lume, pornind în ordine descrescătoare și crescătoare din punct de vedere al valorii. Trebuie spus că valoarea de piață a acestor capodopere este poate chiar și mai mare, dar clasamentul este alcătuit pe baza sumelor care au fost consemnate în cadrul unor licitații pentru achiziționarea lor. (partea I - locurile 6-12)     

        12. The Tales of Beedle the Bard - $3.98 milioane

       The Tales of Beedle the Bard (Poveștile bardului Beedle) este o carte de povești pentru copii, lansată în 2007, scrisă de către autoarea britanică J. K. Rowling. Cartea este presupusă a fi copia cărții fictive cu același nume din romanul Harry Potter și Talismanele Morții.
       Cartea a fost produsă într-un număr limitat de doar șapte copii, fiecare dintre acestea scrisă de mână și ilustrată de J. K. Rowling. Una dintre acestea, cea decorată cu pietre moonstone, a fost dată spre licitație, inițial estimându-se că va fi vândută cu suma de £50.000 ($103.000), în cele din urmă fiind cumpărată cu £1,95 milioane ($3,98 milioane) de către Amazon, suma plătită devenind astfel cea mai mare achitată pentru un manuscris literal modern. Banii câștigați la licitație au fost donați campaniei caritabile The Children's Voice.





        11.Traite des arbres fruiiers (Treatise on Fruit Trees) - $4.5 milioane

      Cea mai scumpă carte despre pomi fructiferi, Traite des arbres fruiiers, cuprinde un set un set de cinci volume ilustrate,  autor Henri Louis Duhamel du Monceau. A fost cumpărată în 2006 la o licitație  cu suma de 4,5 milioane dolari.
       



        10. Gutenberg Bible - $5.4 milioane

       La data de 23 februarie 1455 ieşea de sub tipar prima carte tipărită cu litere mobile din Europa, Biblia, care, în mai puţin de jumătate de secol, urma să devină primul bestseller tipărit din lume, cu milioane de exemplare în circulaţie. Istoricii estimează că, în primii ani ai tiparului, au fost publicate aproximativ 180 de exemplare ale Bibliei.
      Tirajul acesta poate părea nesemnificativ pentru noi astăzi, dar era totuși considerabil ținând cont de faptul că în toată Europa existau doar aproximativ 30.000 de cărți. În prezent, din cele 180 de exemplare tipărite, mai există doar 49, care se află în biblioteci, muzee sau universități. Un exemplar a fost vândut cu $5.4 milioane în 1987, iar în prezent valoarea unei exemplar este estimată la 35 milioane dolari.





        9. First Folio: Mr.  William Shakespeare’s Comedies, Histories & Tragedies - $6.16 milioane

        În 1623, doi din colegii de teatru ai lui Shakespeare au publicat “Primul volum” (“The First Folio”), o ediție care includea toate lucrările sale dramatice (în afară de două piesele de teatru care abia recent au fost recunoscute ca fiind ale lui Shakespeare).
             Deşi preţul iniţial era de doar un pound (și încă unul în plus dacă doreai ca exemplarul să fie legat în piele), astăzi este una dintre cele mai apreciate lucrări în rândurile colecţionarilor. Dintre cele 750 de exemplare care au fost produse, se estimează că mai există, în întreaga lume, doar 82.
În 2001, cofondatorul Microsoft, Paul Allen a cumpărat un astfel de exemplar, la o licitație a casei Christie din New York, cu 6.166 milioane dolari .





        8. Povestiri din Canterbury, Geoffrey Chaucer – $7.5 milioane

      Un exemplar din secolul al XV-lea al primei ediții ale Povestirilor din Canterbury a fost vândut, în 1998, la o licitație a casei Christie din Londra, pentru 4,6 milioane de lire sterline (echivalentul de la acea vreme a $7.5 millioane).
      Din cele câteva zeci de exemplare ale ediției din 1477 de a căror existență se știe, acesta a fost ultimul care a aparținut unui colecționar privat şi fusese pentru prima dată achiziționată, în 1776, pentru doar 6 lire sterline.





        7. Constituția SUA, adnotată de George Washington – $ 9,82 milioane

        Cartea cu copertă din piele este semnată de preşedinte pe prima pagină şi a fost legată special pentru el în 1789, primul său an la preşedinţie. Pe marginea textului Constituţiei, George Washington a adăugat mai multe paranteze şi câteva note marginale.
       Volumul a fost achiziţinat de asociaţia Mount Vernon Ladies (asociație care se ocupă cu conservarea rezidenţei istorice a fostului preşedinte de la Mount Vernon), pentru suma de 9,82 milioane de dolari, în cadrul unei licitații organizate de Christie’s în New York, în data de 22 iunie 2012.


        6 . Păsările Americii, James Audubon – $11.5 milioane

       The Birds of America este o carte a pictorului și naturalistului John James Audubon. Publicată între anii 1827 şi 1838, lucrarea constă din gravuri de 99 cm pe 66 cm, colorate manual, reprezentând păsări în mărime naturală (unele dintre acestea fiind astăzi specii dispărute).
      În decembrie 2010, The Economist estima că din cele zece cele mai scumpe cărți din lume, cinci sunt exemplare ale Păsărilor Americii. Dintre cele 119 de exemplare ale cărții de care se știe că au supraviețuit timpului, unsprezece se află în colecţii particulare.
        În martie 2000, o copie a fost vândută în cadrul unei licitații organizate de casa Christie din New York pentru echivalentul a aproape 7 milioane de euro, în decembrie 2005 aceeași casă de licitații vindea un alt exemplar pentru echivalentul a 4,3 milioane de euro, iar pe 6 decembrie 2010, la Sotheby, Londra, un exemplar a fost vândut pentru echivalentul a 11.5 milioane dolari.





Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Finlanda

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun în lume – Finlanda        Crăciunul este în Finlanda cea mai mare sărbătoare a anului.     Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângă decoraţiunile obişnuite, se mai agaţă în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânări. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de păsări. E semn de recolte bogate şi unii ţărani finlandezi nici nu se aşează la masa de Crăciun până când nu sunt siguri că păsările au mâncat.      După¬amiaza, finlandezii se duc la saună şi apoi întreaga familie se adună în jurul mesei şi aşteaptă vizita lui Moş Crăciun. Cina festivă este compusă, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garnitură de cartofi natur, friptură de porc, de pui, legume fierte, prăjituri şi fructe. După masă, toată lumea merge la mormintele rudelor.        Potrivit tradiţiei finlandeze, Sfântul Toma este cel care aduce Crăciunul, la 21 dece

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Brazilia

 Multe tradiții braziliene de Crăciun provin din Portugalia (Brazilia a fost timp de mulți ani sub dominație portugheză). Scena nașterii domnului, cunoscută sub numele de Presepio , este foarte populară și este prezentă în biserici și  în case pe tot parcursul lunii  decembrie. Colindele de Crăciun precum Os Pastores (Păstorii) , la fel ca piesele din Mexic, sunt de asemenea foarte populare. În versiunile braziliene ale piesei, există, în mod tradițional, o ciobăniță și o femeie care încearcă să fure copilul Isus! Cei mai mulți oameni, în special catolicii, merg la o slujbă  la miezul nopții Missa do Gallo ,care se termină, în mod normal, aproximativ la ora unu noaptea. Missa do Gallo este urmată, adesea, de focuri de artificii. În Brazilia, Moș Crăciun se numește Noel Papai & Bom Velhinho (Good Old Man). Multe obiceiuri de Crăciun sunt similare cu cele din SUA sau Marea Britanie, chiar dacă este vară și foarte cald in timpul  Crăciunului în Brazilia iar mulți

În tranșee: viața cotidiană pe front (imagini din Primul Război Mondial)

       Ofițeri români - Răcoasa 1917      Luptele din vara anului 1917 s-au dat în principal în   așa numitul triunghi al morții, format din spațiul cuprins între zonele Mărăști, Mărășești și Oituz într-un areal geografic oscilând între zone de deal și câmpie. Un relief care nu s-a arătat a   fi problematic în mod special   pentru forțele beligerante. Mult mai dificilă s-a dovedit a fi însă clima. Literatura memorialistică a consemnat în majoritatea lucrărilor foștilor combatanți   atât omniprezenta arșiță năucitoare, cât și muștele și setea care-i chinuie pe cei aproape un milion de soldați care se luptă de ambele părți. Cea mai bună dovadă în acest sens este furnizată de povestea unui atac celebru al armatei române, atacul Regimentului 32 Mircea unde, toropiți de căldură, soldații au renunțat la vestimentație, luptând în cămăși.  Soldați români în transee la Răcoasa 1917  Soldați români se odihnesc -Varnița 1917  Tranșeu Carpinis 1917         În ca