Treceți la conținutul principal

Pădurea colorată - Manifest artistic împotriva defrişărilor

Sute de copaci dintr-o pădure, coloraţi cu vopsea ecologică





        Pădurea Dumbrava din satul Poienari, judeţul Gorj, a devenit atracţie turistică, după ce artistul vizual Mihai Ţopescu a colorat sute de copaci cu vopsea specială, ecologică, pentru a atrage, astfel, atenţia asupra defrişărilor ilegale.
        În cadrul proiectului Art Land „Grădina Paradisului”, la care au participat aproximativ 30 de voluntari, în perioada 30 iunie - 3 iulie 2017 au fost vopsiţi peste 600 de copaci din Pădurea Dumbrava, din comuna Bumbeşti-Piţic. Ideea i-a aparţinut artistului vizual Mihai Ţopescu, acesta declarând că a realizat o intervenţie artistică în natură, „cu scopul de a redescoperi frumosul, la o altă scară”.


        Prin vopsirea a peste 600 de arbori s-a dorit şi s-a creat un impact vizual şi emoţional direct şi tranşant, transformând această pădure într-un spaţiu al meditaţiei, reflexiei, reculegerii şi descoperirii de sine.
         Totodată este şi un fel de manifest la tot ce se întâmplă cu defrişările, un manifest artistic, nu de stradă, la tot ce se întâmplă legat de defrişările de păduri. Un proiect la care au participat în jur de 30 de voluntari şi realizându-se cu această ocazie, pe lângă lucrarea în sine, adică pădurea colorată, fotografii şi filme care se vor folosi în tot felul de evenimente artistice”, a declarat artistul vizual Mihai Ţopescu.

        Artistul a explicat că a ales Pădurea Dumbrava pentru că era vizibilă din Drumul Naţional.


Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Finlanda

Obiceiuri şi tradiţii de Crăciun în lume – Finlanda        Crăciunul este în Finlanda cea mai mare sărbătoare a anului.     Brazii sunt împodobiţi în dimineaţa de ajun. Pe lângă decoraţiunile obişnuite, se mai agaţă în brad şi fructe, dulciuri, steaguri naţionale din hârtie, lumânări. În dimineaţa de ajun se pun în curte un snop de grâne şi diferite seminţe, pentru a fi mâncate de păsări. E semn de recolte bogate şi unii ţărani finlandezi nici nu se aşează la masa de Crăciun până când nu sunt siguri că păsările au mâncat.      După¬amiaza, finlandezii se duc la saună şi apoi întreaga familie se adună în jurul mesei şi aşteaptă vizita lui Moş Crăciun. Cina festivă este compusă, de obicei, din cod fiert, bine condimentat, cu sos şi garnitură de cartofi natur, friptură de porc, de pui, legume fierte, prăjituri şi fructe. După masă, toată lumea merge la mormintele rudelor.        Potrivit tradiţiei finlandeze, Sfântul Toma este cel care aduce Crăciunul, la 21 dece

Cum se sărbătorește Crăciunul pe Glob - azi Brazilia

 Multe tradiții braziliene de Crăciun provin din Portugalia (Brazilia a fost timp de mulți ani sub dominație portugheză). Scena nașterii domnului, cunoscută sub numele de Presepio , este foarte populară și este prezentă în biserici și  în case pe tot parcursul lunii  decembrie. Colindele de Crăciun precum Os Pastores (Păstorii) , la fel ca piesele din Mexic, sunt de asemenea foarte populare. În versiunile braziliene ale piesei, există, în mod tradițional, o ciobăniță și o femeie care încearcă să fure copilul Isus! Cei mai mulți oameni, în special catolicii, merg la o slujbă  la miezul nopții Missa do Gallo ,care se termină, în mod normal, aproximativ la ora unu noaptea. Missa do Gallo este urmată, adesea, de focuri de artificii. În Brazilia, Moș Crăciun se numește Noel Papai & Bom Velhinho (Good Old Man). Multe obiceiuri de Crăciun sunt similare cu cele din SUA sau Marea Britanie, chiar dacă este vară și foarte cald in timpul  Crăciunului în Brazilia iar mulți

În tranșee: viața cotidiană pe front (imagini din Primul Război Mondial)

       Ofițeri români - Răcoasa 1917      Luptele din vara anului 1917 s-au dat în principal în   așa numitul triunghi al morții, format din spațiul cuprins între zonele Mărăști, Mărășești și Oituz într-un areal geografic oscilând între zone de deal și câmpie. Un relief care nu s-a arătat a   fi problematic în mod special   pentru forțele beligerante. Mult mai dificilă s-a dovedit a fi însă clima. Literatura memorialistică a consemnat în majoritatea lucrărilor foștilor combatanți   atât omniprezenta arșiță năucitoare, cât și muștele și setea care-i chinuie pe cei aproape un milion de soldați care se luptă de ambele părți. Cea mai bună dovadă în acest sens este furnizată de povestea unui atac celebru al armatei române, atacul Regimentului 32 Mircea unde, toropiți de căldură, soldații au renunțat la vestimentație, luptând în cămăși.  Soldați români în transee la Răcoasa 1917  Soldați români se odihnesc -Varnița 1917  Tranșeu Carpinis 1917         În ca